Sigur că da! Cum să nu-mi aduc aminte? Parcă aşa era: vă ordon, treceţi Prutul! Sau, dacă am avea un alt Mareşal deştept, numai bun de asasinat, ar urma să-mi amintesc: vă ordon, treceţi Nistrul! Sau, dacă am avea...!...Dar nu avem! Asta-i: nu avem! Şi, dacă nu avem, ce facem? Stăm aşa, cu aia-n ăla, cu alea-n alea, cu alea-n ăla? Nu, nu stăm! Nu stăm, şi pace! Da? Drept pentru care, zicem: vă rog foarte frumos, treceţi Dincolo! De ce? Păi, aici ce mama zmeilor să mai faceţi? Să nu cumva să nu spuneţi că nu v-aţi gândit niciodată la Dincolo! Ştiţi la care Dincolo mă refer, da? O, nu, nu vă ducă pârdalnicul de gând la acel Dincolo, pe care nu-l ştie nimeni, nici măcar cei care, cică, au fost Acolo! Nu! Vă rog foarte frumos, treceţi în acest Dincolo! Aici, adică! Aici, exact lângă Dincoace! Şi va să-mi pomeniţi numele în veacuri, aşa de minunat va să vă fie! Distanţa dintre Dincoace şi Dincolo este infinitezimală, da-i destul de greu de trecut! Trebuie să aveţi sufletul curat! Şi-l aveţi, da? Trebuie să fiţi în stare de iertăciune şi de îmbrăţişare a Logosului Universal! Şi sunteţi, da? Trebuie să ştergeţi Tabla şi să uitaţi acest Dincoace! Şi ştiu sigur că abia aşteptaţi, da? Trebuie să ştiţi ce a fost înainte de a fi ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede! Şi ştiţi, da?...Nu am nici o îndoială! Fiindcă de la dumneavoastră am învăţat (şi) eu!...De la dumneavoastră am învăţat să-mi aduc aminte despre...Ioan Alexandru, de pildă! Pentru că am avut privilegiul să-l văd în Sala de Conferinţe a Liceului „Vasile Alecsandri”! Stătea/mergea pe genunchi şi glăsuia cel mai adânc „Zbor curat” din jurul şi din jurul jurului acestui Dincoace definitiv şi acelui Dincolo infinitiv! Aşa glăsuia:
„treptat luminile s-au stins/ şi noaptea răsări fierbinte/ şi-am fost din nou răpit şi dus/ pe aripi tinere şi sfinte.// unde-am ajuns nu cunoşteam/ trecusem dincolo de ape/ şi-am pogorât într-un târziu/ pe ţărmul marilor garoafe.// fluturi de aur străbăteau/ plăpânda mea alcătuire/ şi iar am început să plâng/ lovit de milă şi iubire.// ochi blânzi veneau în jurul meu/ cu candele de mir uşoare/ şi-ncet se închega un imn/ ţesut din lacrimi şi-ndurare.// cuvânt nu mai era – şopteau/ doar adâncimi fără de nume/ cu roua umbrei luminând/ curat de dincolo de lume.//...
Aşadar, fiţi sinceri şi mărturisiţi: „vă ordon, treceţi Prutul!” (nu) este echivalent cu „vă rog frumos, treceţi Dincolo!”(?)...Şi iată ce-mi şopteşte moş Ion Mutelcă despre Dincolo, acum, fără regret: „tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc./ tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal.// şi mai demult, tot mai demult/ mă pregătesc de început:/ erai pe unde nici n-ai fost,/ ştiu toată moartea pe de rost!”...Sigur că da!...Nu?
