Jupânul Emil Ion Batog îşi face bagajele puţine, spune o rugăciune mai mult în gând, îşi şterge oleacă de lacrimă...şi pleacă. Are treburi care nu suferă amânare şi nu pot fi lăsate în plata lui Dumnezeu, mai ales că-i coadă lungă la Casieria Celestă. Biserica rămâne tristă şi singură. Şi nu rezistă decât o noapte. A doua zi, după utrenie, aflându-mă gură-cască prin preajmă, o văd şi o aud pregătindu-se de plecare. Şi ea. Îşi face bagajele mai puţine decât ale Jupânului, îşi şterge oleacă de plânsoare, iese pe poartă...şi dusă-i încolo, în voia lui Dumnezeu. Nu-mi vine să cred. Spaţiul în care, doar cu câteva clipe înainte, a fost biserica, e cel mai gol loc din lume. Nimic nu-i mai gol decât un astfel de loc. Biserica-i o Casă Părintească, nu? Şi cum să lipsească asemenea Casă?...Nu, nu, nimeni nu se apucă de regretat! Numai eu simt cum mă sfărâmă un mare regret! Cum să nu mai văd Casa Părintească? Nu-i aşa că nu se poate pune nimic în locul ei? Şi nu-i aşa că, orice aş pune, orice aş înălţa, e la cheremul Deşertăciunii?...Uite, un stol de arhangheli trece-nspre susul Moldovei de jos, şi nici măcar nu se uită pe locul fără Jupânul Emil şi fără Biserica Sfântul Gheorghe! Vedeţi ce înseamnă absenţa unei biserici? Vedeţi ce senzaţie de în/depărtare umblă prin suflete şi prin trupuri când „vedem” atâta zadar şi atât nimic în locul Casei Părinteşti? Şi
vedeţi de ce trebuie să nu acceptăm nici o lipsă, cu nici un preţ, fie acesta şi al preţuirii noastre?...Şi eu, eu ce pot să fac? Jupânu-i plecat, şi habar n-are ce se întâmplă-n urmă! Biserica-i plecată, şi habar n-are ce se întâmplă-n urmă!...Ba da, am ce face! Mă iau după ea! După biserică! Să văd ce are de gând! Să văd unde vrea s-ajungă! Nu, n-am urmat/urmărit niciodată o biserică! Acum, gata, nu se mai poate! Mi-i frică pentru ea! Dacă se duce la sinucidere? Cum să n-o mai vedem măcar în fiecare duminică, dacă nu în fiecare zi? Cum să suportăm în/depărtarea Casei Părinteşti?...Nu, eu nu suport! Vreau s-o salvez!...Aşadar,
mă furişez! Să nu mă vadă! Dar sunt convins că ştie cine-i în spatele ei! Dacă ştie, oare de ce nu se opreşte să mă-ntrebe? De ce nu se opreşte să-mi dea vro câteva palme binemeritate?...Sigur că da! Se opreşte exact la Margine! Exact la Marginea Deşertăciunii de peste Tot! Pune palma-streaşină la ochi, scotoceşte-nspre jupânul Emil, se-ntoarce către mine...şi surâde! Ca o Mamă! Ca un Tată! Ca o Casă Părintească! Mă ia de mână şi ne întoarcem Acasă! Din urmă, exact după vecernie, apare şi Jupânul!...Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic!...Oare chiar (nu) s-a întâmpla nimic?
