Sigur că da!... Oare cum e mai bine? Să fii controlat de Amăgire? Sau să fii plin cu Dezamăgire? Să „stai” într-o „nebuloasă”? Ori să „umbli” prin „seninătate”? Să mizezi pe Deşertăciune? Sau să năvăleşti în Carpe Diem?... Vasile Cherpedin ridică din umeri! A. Ghiuţă zâmbeşte mefistofelic! Cică nu poate altfel! Eu nu pun chezaş pe nici una dintre ceste două Variante! Mai bine zis, le accept şi le percep şi le „execut” cum Don Quijote de la Mancha! La urma Urmei, nu-i aşa că Deşertăciunea-i Principiu Divin chiar de la începutul Începutului?... Sigur că da!... Numai Ion Mutelcă tace conclusiv! Tace şi „studiază” Paingul „normal” şi „talentat” din colţul superior al straniei/minunatei Odăi! Îşi drege timbrul şi zice că invidiază Perfecţiunea! O invidiază frumos! Şi se/ne „observă” încet că n-am învăţat nimic din osârdia legendarei Arahnide! Apoi, ca şi cum ar fi fost şef de promoţie la Şcoala de Oratorie, începe să se desfăşoare astfel!
„Poftiţi, vă rog, în Universul meu,/ în Cubul meu înscris(descris) în Sferă!/ cred că sunteţi (de-a pururi) lecuiţi/ de Amăgire, cred că nu mai speră/ nici unul din convivii mei înalţi,/ la Îndreptarea cestei Lumi tălâmbe,/ umplute cu năstruşnici derbedei,/ cu mascarale şi cu visuri strâmbe!//... Poftiţi, vă rog... aici va fi s-aveţi/ doar obligaţii!... drepturile voastre/ sunt scrise-n Codul sacru, personal:/ departe de nimicuri şi dezastre/ să staţi întotdeauna... să trăiţi/ numai în Sine, fără nici o doară,/ fără nădejdi, fără regrete, doar/ cu Sufletul mereu pe Dinafară!//... Uitaţi-vă ce Lume-n ceste Cărţi/ tăcute, (ne)citite, (ne)uitate!/... sunt sigur şi convins că auziţi/ tot ce se-ntâmplă, tot ce (nu) se poate/ între coperte, cred că vă dau ghes,/ vă strigă-n Sinea lor vindecătoare/ de amăgiri şi de dezamăgiri,/ de vieţi trecute şi vieţi viitoare!/ vă lecuiesc de tot ce (n)-aţi avut,/ de tot ce (n)-aţi crezut că se petrece/ în Panorama cu Deşertăciuni.../ unde pe Lege stă Fărădelege,/ unde nu-i Loc, unde nu-i Timp şi Mod/... (chiar dacă se zvoneşte că există!).../ să poţi, să ştii, să vrei şi să „mănânci”/ Eternitate (ne)antagonistă!//... Poftiţi, vă rog... staţi jos, staţi fără teamă!/ Aici se-ntâmplă Tot într-o secundă!/ Aici nu (se) aşteaptă nici un Ce/ şi nici un Cine!... ce să se ascundă/ când Clipa-i Sfântă, n-are cum să moară?/ când eu şi tu şi el şi ea suntem/ cu Sufletul mereu pe Dinafară?!”...
Ieri, cam pe la dimineaţă fără un sfert, îl zăresc pe moş Mutelcă rostogolindu-şi Sfera în Sus, pe Dealul Zimbrului, un deal care are Vale cu acelaşi nume! Când îl întreb ce face, abia răspunde: „Mă antrenez! Că ştiţi şi voi ce mă aşteaptă! Vă rog să nu fiţi Regi niciodată! Rămâneţi sclavi! Şi citiţi! Am lăsat Cărţile Acolo! Şi, amăgiţi sau dezamăgiţi, nu desperaţi! Că mă întorc! Sigur!”...
