Ieri, după utrenia de Duminică... mă aflu ţanţoş şi viteaz pe strada Frunzei, după cumpărături de-ale gurii, în magazinul susţinut de domnul Gheorghe şi doamna Iulia, în care-şi desfăşoară activitatea/vânzarea două respectabile parasimpatice: nord/moldoveanca Lucia şi gălăţeanca Nicoleta! Am poruncă/ordin de la ultima nevastă să târguiesc scobitori şi pastă de dinţi! Mulţumesc frumos, dau bineţe de plecare... şi, când să ies, nu mai ies... pentru că intră două adolescente gemene halucinante, serioase, sobre, pure şi simple, nimicitoare, exact cum dezvălui în titlu! Clienţii rămân cu mărfurile şi cu visurile şi cu iluziile suspendate! În aer şi sub aer şi deasupra aerului se instalează o încremeneală neobişnuită în Galaţi, în România, pe Pământ, pe Lună, pe Marte! Mie şi la încă doi târguitori obişnuiţi ni se întrerup inimile, ne cad pe gresie şi se sfărâmă-ntr-o valmă definitivă! Nici doamna Lucia nu poate să nu-şi mărească ochii cotrobăiţi de admirare! Fătucile cer ceva, dar parcă nu se aude nimic, parcă nu cer nimic! Aşa-s de eterate! Aşa-s de copleşitoare! Două libelule! Aceeaşi înălţime! Aceeaşi lungime! Aceleaşi irisuri! Aceeaşi arie! Aceeaşi aluniţă discretă pe obrăjorul stâng! Acelaşi păr! Şi aceeaşi candoare! Parcă plutesc! Şi stau la văzut! Stau la fotografiat! Metafore! Le întreb de Nichita Stănescu! Şi-mi recită amândouă, concomitent, unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste din lume: „Evocare”! Îl ştiţi, bineînţeles!
„Ea era frumoasă ca umbra unei idei,/ a piele de copil mirosea spinarea ei,/ a piatră proaspăt spartă,/ a strigăt dintr-o limbă moartă!// Ea nu avea greutatea, ca respirarea./ Răzândă şi plângândă cu lacrimi mari,/ ea era sărată ca sarea/ slăvită la ospeţe de barbari!// Ea era frumoasă ca umbra unui gând./ Între ape, numai ea era pământ!//... Le iscodesc: „Sunteţi leite! Până la sânge, până la os sunteţi leite şi cotropitoare! Până în partea de Nord a Universului de Sud! Şi până în partea de Sud a Universului de Nord! De ce nu purtaţi îmbrăcăminte şi încălţăminte de aceeaşi culoare?”... Răspunsu-i halucinogen: „Pentru ca să nu ne încurcăm! Însă chiar şi aşa fiind, nu suntem sigure care-i Una şi care-i Cealaltă! De nenumărate ori, Eu cred că sunt Ea, iar Ea crede că sunt Eu! Avem acelaşi prenume: Maria! Eu cred că-s Prima Marie, iar sora mea crede că-i a Doua Marie! Sau invers! Nu suntem convinse! Când o strig pe sora mea, am senzaţia că mă strig pe mine, şi-mi răspund, iar sora crede că Ea m-a strigat! La şcoală, am învăţat în programe diferite: o Marie - dimineaţa... şi altă Marie - după-amiaza! Una dintre noi nu se ducea la cursuri, cu anii! Se ducea numai Cealaltă! Dar nu ştim care! Şi, totuşi, am luat acelaşi Zece la bacalaureat! Şi numai o Marie s-a prezentat la examen! Dumneavoastră credeţi în Minuni?”... Sigur că da! Nimic în plus!... Nu?
