Moto: „ringul de dans al morţii/ se află chiar în centrul de greutate al poeziei/ pe care dumneavoastră mi-o dictaţi continuu/ şi continuu mi-o cereţi înapoi/ pentru curăţenie şi reparaţii/ pentru încă o reanimare/ şi încă o reanimare/ până când capătul de sprijin se va muta sub linia mărginirii/ dezechilibrul devenind/ astfel/ indiferent/ adică egal cu toată nemurirea/ din orice punct de orbire/ şi din orice punct de vedere!” (Iolanda Cremene)
!mă sui să şterg lumina de pe geam
fără să ştiu ceva despre lumină,
sau altceva... sau cine ştie ce
i-i dat gândului meu când se închină
şi crede că genunchii mă a/duc
la capăt de-nceput sau de sfârşire...
şi crede că-ntunericul nu-i trist
şi nu-i nici rău, şi parcă vrea s-admire
cu câtă vrednicie ştiu să şterg
ceva ce nu se şterge niciodată...
cu cât mă chinui mai adânc, mai mult,
e mult mai clară şi mult mai curată!
