Sigur că da! Maria - ultima şansă de Salvare! Maria de la Grădina Botanică! La urma urmei, Edenul e-un fel de Grădină Botanică, nu? Şi cum să nu aleg Maria aceasta? Mă spânzur de gâtul ei... şi gata! Cred că o să fie mulţumit şi epitropul, şi palmierul, şi toată lumea care dezavuează cruzimea sinucigaşă datorată unui rămăşag pierdut!... Sigur că da! Mâine, după Utrenia la care am să fiu prezent şi eu, pentru ultima oară, urmează Marea Intrare în Intermundiu! Şi nu oricum! Şi nu cum au procedat Alţii, ci mulţumită unei Marii Înalte şi Lungi! Unei Marii Vindecătoare, chiar dacă nu mai poartă bijuteriile pe care i le-am târguit pentru că-mi ceteşte Poeziile din Ziar şi din Cărţi şi din Vis şi din Gând! De fapt, cred că Maria-mi dictează toate Metaforele celor mai frumoase poezii rămase tablou! De fapt, cred că Dictatura-i Singura Salvare Universală! Adică şi a Pământului, adică şi a Ţării din Patria Noastră şi a Voastră şi a Lor!... Sigur că da! Clopotul înalt cât zarzărul anunţă Utrenia! Începe slujba! Preotul Mitică Luca şi preotul Constantin Filimon mă cântă şi mă miruiesc a ultima dată! Bucuros că nu m-am fofilat din Ritual, îl rog pe nea Ion Emil Batog să-mi împrumute scara Bisericii! Asta-i un fel de Scară la Cer! Îmi trebuie, deoarece Maria-i foarte înaltă! Înaltă cu literă mare, adicătelea! Şi-mi trebuie neapărat Scara Asta pentru ca să ajung la gâtul ei! Nea Batog n-are nimic împotrivă! Chiar se oferă să-mi care el scara până-n Grădina Botanică!... Până la locul execuţiei nu-i departe! Cam cât a fost Drumul Golgotei! Ajungem! Maria mă aşteaptă fără flori, că-i plină Grădina... şi peste tot se poate ceti „nu rupeţi florile”! Epitropul sprijină Scara până la Cer de Maria! Ne salutăm şi ne mirăm reciproc şi ne despărţim fără Vorbe de revedere! Mă sui pe prima treaptă şi încep să merg! Merg încet! Şi merg! Şi merg! Maria-i plină de Viaţă! Îi aud Inima! Ii aud Sufletul! Prin Maria circulă Sângele dintre Cer şi Pământ, dintre Pământ şi Cer! Numai Maria, Aceasta sau Altă Marie, e-n Stare să făptuiască întoarcerea la Onoare, la respectarea Cuvântului Dat!... Sigur că da! Mai am puţin, câţiva fuscei... şi ajung! Nu mă simt nici destrămat ca o basma, nici deşirat ca o mărgea, nici încovrigat ca un inel! Şi nici atârnat cum un cercel!... Ajung... şi mă agăţ straşnic de gâtul providenţialei Maria!... Şi, de Atunci, sunt şi Spânzurat, şi Viu! Or, dacă-i mai corect, şi Viu, şi Spânzurat! Şi, de Atunci, ascult cele mai frumoase Poezii despre Moarte! Şi dumneavoastră! Nu?
Un rămăşag pierdut şi o execuţie nereuşită (XVI) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
