Sigur, pentru intenţiile mele şi la sugestia din cântecul Mariei Tănase, Maria de la Grădina Botanică e cea mai bună soluţie! Am s-o caut chiar mâine dimineaţă şi am să trec la executare! Trebuie să reuşesc! În caz contrar, va să-mi fie ruşine toată Viaţa! Şi, să trăiesc în dezonoare, e mai rău decât spânzurătoarea, nu? Dar, până mâine dimineaţă, mai e o noapte la mijloc! Oare ce-am să fac? Cred că am să mă pregătesc minuţios, am să mă spovedesc, am să mă crucesc, am să mă las de toate gândurile cele rele, am să mă simt bucuros fiindcă, în sfârşit, pot să-mi plătesc prinsoarea pierdută cu nea Batog, din cauza palmierului care, iată, creşte şi se uimeşte de cea mai importantă norocire mea: Marea Înfăţişare, cum descrie Poetul/Magistrul Mihai Ursachi, Marea Intrare în Intermundiu...Marea Scăpare din ghearele Deşertăciunii!
Prin urmare, îl rog pe nea Ion epitropul să-mi cetească cea mai frumoasă poemă despre Moarte! Tacticos, eforul deschide catastiful, răsfoieşte calm şi misterios, caută, caută, caută... găseşte, oftează şi începe! Ascult cu tulburare: „O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi/ pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;/ deasupra criptei negre a sfântului mormânt/ se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,/ se bat încet din ramuri, îngână glasul tău.../ mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu!// Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;/ din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,/ la capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,/ asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;/ simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu.../ mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu!// Iar dacă împreună va fi ca să murim,/ să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim;/ mormântul să ni-l sape la margine de râu;/ ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;/ de-a pururea aproape vei fi de sânul meu.../ mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu!”//... Într-adevăr, unul dintre cele mai răscolitoare Poeme despre Dragoste şi Moarte! Într-adevăr, catastiful epitropului e o Comoară cu Frumuseţi triste, ori Tristeţi frumoase, ori Resemnări înalte, ori Dureri adânci! Sigur că da! Nu?... „O, mamă...!”... Mama lui Eminescu, Iubita lui Eminescu... şi toate Mamele şi Iubitele noastre... şi toate Mamele şi Iubitele voastre... şi toate Mamele şi Iubitele lor! Nu?... (Stai să vezi!)
