La noapte-ncolţeşte pădurea/ umplută cu zboruri şi fiare...
să vezi câtă viaţă porneşte/ să afle răspuns la-ntrebare!
Să vezi cum se-ncarcă văzduhul/ cu duhul blândeţii fecunde,
cum cântecul pleacă din ouă/ şi-ajunge oricând şi oriunde!
Cum puii se dai jos din pântec,/ încet şi frumoşi ca la carte,
şi-nvaţă, şi cresc, şi se joacă.../ şi-şi cată poteca spre moarte!
La noapte începe să-nvie/ adâncul tăcerii...la noapte,
iubirea şi dorul se-ndeamnă/ şi trec de la vorbe la fapte!
Misterul începe să umble/ pe drumuri, din poartă în poartă,
să-nveţe tot natul că (n)-are/ de ce, cum şi când ce să piardă,
să vadă tot totul ce-nseamnă/ tandreţe, miraj, dezmierdare...
şi-i trece când nici nu-i mai trece/ şi-i pare când nu i se pare!
