După ce m-am uitat prima dată-n oglindă, mi s-a părut că am rămas acolo, într-acele ape neclintite, fără trecere prin timp şi prin vreme, ca să mă urmăresc în tot ce fac până la plecarea Dincolo de Oglindă! Apoi, ori de câte ori reuşeam să ajung în faţa cestei sticle fermecate, încercam să-l văd pe cel de Atunci, deşi mi se arăta doar cel de Acum! Şi, câteodată, chiar îl vedeam! Uneori, ca să mă dau „mare”, îl compătimeam reproşându-i că a rămas în trecut, vai de steaua lui, că nu are habar ce minunat e prezentul! Alteori, ca să-mi şi să-i arăt adevărata faţă, îl rugam din tot sufletul să nu îndrăznească să fugă din oglindă, că-i jale-n cest viitor la care ar vrea să ajungă şi să şi-l facă prezent!... Într-o zi, foarte aproape de Acum, m-am prezentat în faţa oglinzii! Era goală... şi plângea! Iar eu, acela de Atunci, stăteam alături, în odaia în care ai fost şi tu, odinioară, şi te-ai „uitat” în aceeaşi oglindă! Alături, lângă mine, stăteai şi tu! Şi lăcrămai! Şi eu - la fel! De tristeţe că n-o să mai putem intra-n oglindă niciodată! Şi am început să mă aud! Şi ai început să mă auzi! Amândoi... într-un fel de Concert fără Cauzare!
Şi mă vedeam pe mine uitându-mă la mine,/ în spatele oglinzii, terorizat de zei,/ mă perforau ecouri şi fulgere străine/ din infinitul răsturnat în ochii tăi!// Se năruie oglinda... şi zeii intră-n stânci,/ cresc aripile tainei şi putrezeşte Cina!/ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!/ Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!// Somn/adormire de oglinzi uitate pe clavir/ chiar la ultimul Concert pentru Doi şi o Singurătate!/ dar numai o Poezie! dar numai o Poezie!/ şi numai şi numai fără de care nu se mai poate!// Somn/adormire pentru era odată ca niciodată/ o vioară care nu m-a lăsat s-o des-cânt!/ vioara semăna cu o lebădă nevertebrată,/ eu semănam cu Stradivarius din când în când!// Somn/adormire pentru e frumos şi nu ajunge la mine/ nici măcar cât durează o clipă în oglindă,/ fiindcă spaţiul a mâncat tot timpul/ şi nu mai are când/cine să mintă!// Sumă de cvarte, cvinte şi octave/ alunecă în somn... Doi nu mai sunt împreună/ până când (o dată) o dată ca niciodată/ va umple Singurătatea şi oglinda!... Noapte bună!//...[Publicitate: „Sapă aici! sapă şi aici! sapă şi aici!/ şi nu te opri până când nu dai de Lumină!/ sapă, nu te opri până când nu dispare tot Întunericul!/... şi ai să vezi, tocmai la Sfârşit, cum Toată începe să vină!” - Iolanda Cremene ( „Scurtă introducere în Tainele Aurorei”)]... Nu?
