Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Şi uite-aşa vine vrăjitorul Rodian Drăgoi! Tocmai din partea de sud a Poeziei de nord vine! Tocmai din partea de nord a Poeziei de sud vine! Tocmai din partea de est şi de vest a Poeziei vine! Tocmai din toate părţile tuturor părţilor Poeziei vine! Vine atent, din ce în ce mai atent! Vine şi răstoarnă mii şi mii de scoruri şi de calcule şi de ierarhii stabilite de scârţari şi veleitari pe terenul in/vulnerabil al Reginei, adică al Poeziei! Acest poet nu se joacă! Este serios şi trist şi plin cu smerenie! Iată un exemplu de model, dacă pot forţa astfel comparaţia, în poezia  „sub piele îmi foşnesc dureros manuscrisele”: „adie vântul/ se aude cum sub piele îmi foşnesc dureros manuscrisele// cândva aveam un perete şi îl iubeam/ noapte de noapte desenam fluturi pe el/ dimineaţa fluturii se trezeau şi începeau să zboare// femeia mea a murit de aproape doi ani/ dar cafeaua ei încă abureşte pe masă// de atunci în camera mea este numai joi/ întuneric şi frig/ şi nicăieri nici o uşă deschisă”//...Ori, până dincolo de paroxismul imaginaţiei/trăirii, în „poemul va continua să se scrie singur”: „va fi iarnă/ nopţi în şir voi călători printr-o lupoaică albastră// tu cu tristeţe vei spune/ călătorul a ajuns dar sufletul său încă mai umblă pe drum// ziua va fi atât de mică/ încât va putea să încapă în cutia poştală// va ninge mult/ încă un poet va muri cu capul pe masa de scris// poemul abia început va continua să se scrie singur/ în timp ce vai poetul va continua să moară”//...Sigur că da! Trebuie să mărturisesc imediat, adică taman cum se procedează-n Situaţii de Urgenţă: rari sunt Poeţii care-şi folosesc toate resursele sufleteşti întru întronarea Frumuseţii! Din ce în ce mai rari sun Poeţii care aşează pe Altarul Poeziei toată Patima moştenită/învăţată din tot de-a latul şi din tot de-a lungul Magistralei Călătorii prin Universul Metaforei! Şi Rodian Drăgoi e unul dintre Rari: „În ierburi rămâne somnul meu sugrumat de o fată/ nu ţi-e frig în această cămaşă subţire?// întunericul pârâie sub tălpile noastre/ doar clipa e singura mea moştenire// cred că e timpul să ne întoarcem acasă/ cămaşa ta miroase a lumină tăvălită în fân// drumurile de-abia se mai ţin pe picioare/ lângă flăcările tale mă rogi să rămân// iarăşi întârzii într-un zbucium de toamnă/ până acum n-am întâlnit nici o noapte// atâtea păsări au plecat din tine/ în zori voi avea cămaşa ciuruită de şoapte”//...Nec Plus Ultra! Nu?...(Stai să te minunezi!)

Citit 1097 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Iunie 2017 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.