Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Sigur că da! Când citeşti un poem trecut prin sufletul şi prin mintea lui Rodian Drăgoi îţi vine dorul acasă, îţi vine să îngenunchezi cu smerenie, ca-n Catedrala unde se sfinţeşte grâul atins de mâinile Mamei, turtele plămădite şi frământate şi descântate cu mâinile Mamei...şi coapte pe Plita Memoriei şi rămase vecinic în Memoria Plitelor noastre! Aşadar, iată unul dintre poemele care, cel puţin pentru mine, sunt Semne de Circulaţie prin Imperiul Inefabilului Poetic, dar şi Puncte de Sprijin şi Salvare într-o Lume a cruzimii, a snobismului şi imposturii! Să citim „pe o pasăre scriu aceste cuvinte”: „şi iar dezgrop zăpezile din soare/ de mama şi pragurile îşi mai aduc aminte// se aude cum lumina pe sine se naşte/ pe o pasăre scriu aceste cuvinte// de-abia începusem să curg ca un râu/ şi-am fost acuzat că am rupt o floare/ şi în numele miresmelor am fost condamnat/ să car toată viaţa o grădină-n spinare”//...Sau, şi mai abitir, în poemul „Frig”: „Azi-noapte am visat/ că mama a venit pe la mine// dimineaţa am găsit/ uşa deschisă...”//...Tulburător, nu? Sigur că da!

Despre mirese şi despre zăpezi şi despre moarte s-au scris veacuri şi veacuri de poezii şi studii şi păreri şi maxime şi memorii! Despre acestea, poetul Rodian Drăgoi scrie...direct pe zăpadă! Vă rog să citiţi „prietenul meu a luat moartea de la început”...şi minunaţi-vă: „Se-aude cum cântecul în păsări îngheaţă/ şi serii îi curge lumina pe faţă// nu mai ştiu cum arăta trupul/ în care mi-am petrecut o iarnă înfierbântată/ casa de o lacrimă stă rezemată// acum sub tălpile trecătorilor întunericul ţipă/ şi-afară singurătatea se înfiripă// respiraţia tatei îndoaie geamul la casă/ oare câtă zăpadă încape într-un corp de mireasă?// prietenul meu a luat moartea de la început/ eu fiecare şoaptă de-a ta o sărut// mama mă aşteaptă cu lacrimi aburinde pe masă/ şi-o zăpadă flămândă dă buzna în casă”//...Nu-i aşa că-ţi vine să te faci sclav al candorii şi să vezi cât de măruntă şi cât de aparentă-i Veşnicia? Ca-n „De nicăieri vin păsări lipsite de culoare”: „Ies cai aprinşi din fiece perete/ s-a-mbolnăvit şi aerul de-atâta aşteptare// pe umeri cade noaptea ca o cămaşă udă/ de nicăieri vin păsări lipsite de culoare// şi-ncepe vânătoarea copacii prind să fugă/ se-nvolburează câinii pe valea de sub vale// cât mai rugat iubito să nu împuşc zăpada/ stau ochii mei la pândă ca două animale”//...Sigur că da! Îi promit lui Rodian Drăgoi că ne vom întâlni în Câmpiile Elizee! Închei cu-n vers al poetului Ioanid Romanescu: „Trăiască poezia şi marii visători”!

Citit 1102 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iunie 2017 18:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.