Cel mai frumos Blestem din Lume

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Eram în 1967! Şi eram îndrăgostit până la moarte! Subiectul înamorării mele se numea G.T. şi se lua la întrecere cu Sine întru redarea, predarea, desfăşurarea şi apărarea Limbii şi Literaturii Române! Când ne povestea despre Vitoria Lipan, de pildă, transfigurarea momentului era atâta de puternică şi de intensă, încât eu o vedeam exact ca pe eroina lui Sadoveanu! Ori, când ne zicea despre celebra şi trista eroină a lui Tolstoi, profesoara semăna leită cu Anna Karenina! Şi tare mi-era teamă/spaimă când o vedeam/urmăream în gara din Galaţi, aşteptând trenul de Târgu Bujor, ca să meargă la socrii Domniei/Frumuseţii Sale! Ori, mai abitir, când ne preda personajele lui Ionel Teodoreanu şi ne vorbea de Olguţa, era aşa de emoţionată, şi eu eram aşa de cuprins, şi toţi elevii din clasa aceea erau aşa de tulburaţi, încât aproape fiecare plătea tribut Literaturii Române cu cel puţin o lăcrimă reală, curată, autentică, răscolitoare!... Pur şi simplu, mă simţeam un fel de „Elevul Dima dintr-a şaptea”, pe care sunt convins că dumneavoastră îl ştiţi din romanul cu titlul dintre ghilimele, al lui Mihail Drumeş!... Ce să fi făcut? Nu aveam ce face! Dragoste nemărturisită, imposibilă, fără loc, fără timp! Şi, ca să-mi demonstrez naivitatea şi sinceritatea şi măreţia, i-am povestit Mamei despre Patima mea fără şansă, fără noroc! Desigur, mă aşteptam ca nevasta lui tata să mă ironizeze, să mă muştruluiască, să-mi demonstreze im/pertinenţa ne/simţirii mele! Nici vorbă! Dimpotrivă, mi-a spus suficient de limpede şi răspicat cel mai frumos Blestem din Lume: „Când s-or sătura caii de iarbă, atuncea să te saturi şi tu de iubire!”... Şi profesoara mi-a dictat: „Hai să-ţi arăt pe coastă o minune,/ să vezi şi să nu-ţi pară vro minciună:/ sunt nişte cai necunoscuţi, de-ai noştri.../ şi pasc frumos, cu lună, fără lună!// Şi pasc mereu, cu soare, fără soare,/ şi mult când nu-s plecaţi în depărtare,/ să ducă şi s-aducă libertate,/ regi şi regine şi descălecare!// Pasc şi prufnesc adeseori, spre zare.../ (cu ochii mari şi negri şi-n tăcere).../ unde-au făcut şi-au desfăcut istorii/ şi multe alte puncte de vedere!// Pasc şi stârnesc în jur apropiere,/ pace, respect, nobleţe şi iubire.../ pasc printre lacrimi, sunt puţini, îţi vine/ să-i iei acasă, ca pe-o amintire!// Pasc şi sfârşesc de lupi, de abatoare,/ de lovituri... (eroi fără morminte!).../ Hai să-ţi arăt pe coastă o minune,/ uită-te bine şi să iei aminte:/ lasă-i să pască, pasc până la moarte,/ dar nu au saţ, sunt nesătui din fire:/ când ceşti pegaşi s-or sătura de iarbă,/ atuncea să te saturi de iubire!”

Citit 343 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iulie 2017 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.