O întâlnire de gradul Zero (II)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Da! sigur că da! Se vede! E Maria! Cu crucea-n spinare! Cruce pe care chiar eu am scris: „aici odineşte roaba lui dumnezeu, privighetoarea!”...Se apropie! E chiar lângă mine! Dă crucea jos! Îşi face semnul crucii! Îmi fac semnul crucii! Şi încep să-i aduc aminte despre noaptea aceea, înainte de a fi călcată de trenul acela încărcat cu haine de mire şi rochii de mireasă!

„dacă poţi să fii marie,/ doamna mea de la fântână,/ toarnă apă şi adapă/ ce-a pierdut limba română!// ce-a pierdut limba română,/ cred că toată lumea ştie,/ cred că toată lumea vede,/ dacă vrei să spui, marie!// ai ştiut întotdeauna,/ dar n-ai spus-o niciodată,/ parcă ţi-ar fi fost vro frică/ de acea şeherazadă!// de acea şeherazadă/ care-o dată plânsu-mi-sa/ că maria n-o să poată/ fi-ntru veacuri mona lisa!// că maria – tu, adică,/ doamna mea fără de care/ n-am încoace, nici încolo,/ nici car mic şi nici car mare – / nu se va întoarce-n vecii/ vecilor care mă-ngână!...// nu cumva eşti tu, marie, salcia de la fântână?”//

„am crezut mereu că nu s-a dus,/ am iubit-o fără şovăire:/ ea citea frumos nimic în plus,/ eu eram tămâie la citire!// o cătam pe câmp şi prin păduri,/ şi plângeam şi nu ştiam pe unde/ s-o mai cat cu puşti şi cu securi,/ ş-am crezut, atunci, că se ascunde!// am crezut că se ascunde-n crâng,/ am crezut că se ascunde-n lume,/ am crezut ş-am început să plâng/ fără rost şi bleg şi fără nume!// de atunci mă simt nimic în plus,/ de atunci trăiesc fără simbrie,/ de atunci maria mea s-a dus,/ de atunci nu am nici o marie!”//

„a venit maria!...şi o văd.../ este mai frumoasă decât ieri!.../ veche şi încet ca o vioară,/ trece printre lacrimi şi tăceri!// stau pe colţul străzii şi aştept!/ vine de la vale, dinspre sud,/ vine tocmai de la primăvară,/ unde a umblat după trecut!// ce să spun? şi oare ce să fac?/ parcă nu mai am nici un cuvânt!/ rup o floare, caut o ţigară,/ chiar mă amăgesc din când în când!// a venit maria chiar acum,/ chiar aici!…/ e plină de trecut!.../ tace, trece...! cum se poate, doamne,/ nici să nu-mi răspundă la salut?// trece...cred că merge către nord!/ oare se întoarce, dacă strig?/ mai degrabă, mai aştept o dată.../ şi încep să sufăr de nimic!// şi dispare! şi nu o mă văd!/ şi ce rău îmi pare că s-a dus!.../ rup o floare...caut o ţigară.../ liniştit şi blând ca un obuz!”//...[Publicitate: „Omul este cel mai scurt drum dintre viaţă şi moarte!” – (Emil Cioran)]

Citit 126 ori Ultima modificare Luni, 17 Iulie 2017 16:05

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se mai publica automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.