Dinspre soare-apune, făcând semne de prietenie cu mâna stângă, începe să se apropie poetul Francois Villon! Fără cruce! Că el n-are cruce! Şi cred că nici mormânt n-are! Seamănă cu poetul Panait Căpăţână! Care are cruce! Care are şi mormânt! Şi care s-ar putea să apară, deşi nu prea răspunde la invitaţii! S-ar putea să nu aibă semnal, să nu se afle în aria de acoperire a comunicaţiilor post-mortem! Cum să nu aibă acoperire în Iad? Că poeţii adevăraţi merg în Infern, nu-n Paradis! Nu? O fi aranjat cu Sarsailă pentru ca să-l lase să-şi facă stagiul de şapte ani în Rai? Şi-n Rai, cum ştiţi prea bine şi dumneavoastră, nu există nici un semnal! Dacă eşti în Rai, ce rost mai are să-ţi strici Moartea cu tot felul de convorbiri, cu tot felul de mesaje, când poţi să stai cu bocancii la soare şi să te plictiseşti, să joci şeptic şi table cu Ivan Turbincă...şi să duci o veşnicie dorul sindrofiilor, dezmăţului şi cenaclurilor literare din Iad?
Sigur că da! Se apropie Francois! O salută pe Maria şi-i sărută mâinile! Îmi dă mâna şi-mi aduce aminte de poetul Ioanid Romanescu, prin „Trăiască poezia şi marii visători”! Îmi zice că l-a iertat pe Bastard, cel care i-a tăiat mâna dreaptă, dar că pe crâşmarii care aghesmuiesc vinul nu-i va ierta niciodată! Chiar începe să ne citească „Baladă şugubeaţă despre crâşmari”! Şi auzim astfel: „De junghi să aibă parte şi de lance,/ de bâtă noduroasă şi de spată,/ de paloş zdravăn, de cârlig, de cange,/ de ghiont cu ghioagă-n ghinturi ferecată,/ de suliţă călită, de săgeată,/ de furcă, de ţapină, de baltag,/ de furi pândind la coturi de drumeag/ să-i hăcuie, să-i jefuie de pungă,/ să spintece, în inimi să-i împungă,/ la beregăţi să-i sângere puţin,/ în beciuri de Gheenă să ajungă/ crâşmarii care toarnă apă-n vin!”...Se opreşte o clipă! Dinspre cimitirul „Dante Alighieri”, ferm şi supărat, apare crâşmarul Vasile Valahul! Şi, nici una, nici alta, îi reproşează lui Villon că n-are dreptate-n balada-pamflet! Şi că el, distinsul Vasile, nu a turnat apă-n vin niciodată! Francois nu-l crede! Dinspre cimitirul „Sfântul Lazăr”, elegant şi cu Versu-n bandulieră, se apropie poetul Panait Căpăţână! Şi apune: „Minţi, nea Vasile! Nu-ţi aduci aminte când te-a obligat Poliţia să scoţi apa din vin? Şi că ai scos-o? Şi că apa din vin a umflat Dunărea suficient ca să inunde tot Bădălanul? Şi că nu ţi-au rămas decât câţiva litri de vin Curat, insuficient pentru o noapte de Cenaclu? Recunoşti? Şi lasă-l pe Villon să recite! Zi-i, Francois!”...(Stai să auzi!)
