Nişte Salcâmi (V)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sigur că da! Sigur că da! Merg! Cum să nu merg puţin până la Gheorghe Stafie, până la părinţii lui, adică, la doar câţiva paşi de Cimitir? Aici, în micro/cătunul Miroasa, ai senzaţia netă că Cimitiru-i în Sat! Ori că Satu-i în Cimitir! Doamne, ce ciudăţenie/minune: o aşezare din câteva case şi din câteva cruci! Ai senzaţia netă că-n acest meleag există o comunicare continuă între cei vii şi cei morţi! Şi că Liniştea asta sepulcrală amestecată cu Liniştea asta mioritică nu poate avea loc decât pe fondul acestei comunicări! Şi că tocmai într-această linişte şi-ntr-această minunăţie am nimerit acum, în iarna asta, pe drumul către Gară, pentru ca să-l aştept pe Tata cu Pâine! Vine de la Bârlad! Cu trenul de patru ş-un sfert! Vine cu Pâine! Cu Pâinea noastră cea de toate zilele!... Şi tocmai în Liniştea asta mă invită colegul acesta de specie, de şcoală şi de joacă! Mă invită oleacă, să-mi trag sufletul şi să văd că a făcut maică-sa turte! Cred că le-a făcut la fel cum le face şi maică-mea, bineînţeles! Nu mai am mult până la Gară, drept pentru care accept să mă abat o ţâră din drum... şi intru-n căsuţa părinţilor voinicului Gheorghe, Neculai şi Marghioala Stafie! O căsuţă cu două odăiţe, foarte curată, albă ca-n poveşti, cu icoane şi busuioc, cu muşcate şi gutui la ferestre! Şi vro trei-patru fraţi de-ai colegului, mai mici! Tanti Marghioala-mi dă o turtă! Rup o bucăţică şi mănânc! E bună! Bună tare! Bădia Neculai scoate o carte cu poezii scrise de Otilia Cazimir şi-ncepe să cetească! Şi iată ce minunăţie poetică ni-i dat s-auzim cu toţii! „aş vrea cu tine să mă duc departe,/ la polul nord, sub cerul de opal,/ când gheaţa mării clare se desparte/ în blocuri plutitoare de cristal!// desfăşurând culorile-i spectrale,/ s-ar înălţa deasupra noastră ca un fald/ dantela aurorii boreale,/ de purpură, de aur şi smarald!// banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă/ covoare de omăt imaculat/ şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă,/ am arde-un foc de spirt denaturat!// din larga-mpărăţie de zăpadă,/ s-ar aduna fantasticul norod/ al nopţilor polare, să ne vadă:/ urşi albi, de vată... foce mari, de glod...!// iar când natura-n soare nou învie/ şi când văzduhul nu mai e opac,/ într-un bazin de sticlă argintie/ ar licări oglinda unui lac!// acolo-n apa-i calmă şi albastră/ m-aş duce-n zori de ziuă să mă scald/ şi cât ar fi de frig, iubirea noastră/ m-ar face să-mi închipui că mi-i cald!//... Sigur că da! Otilia Cazimir! Carte împrumutată de la Biblioteca din Rădeşti, unde Costică Boza e cel mai mare bibliotecar peste ţinut!... (Stai aşa!)

Citit 605 ori Ultima modificare Duminică, 10 Septembrie 2017 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.