Da! Sigur că da! Nimic mai tulburător şi mai bun decât să am şi mănânc o Turtă frământată de mâna Mamei Moldave din Totdeauna şi coaptă pe Plita Memoriei şi rămasă în Memoria Plitei sfinţilor noştri Părinţi...adică a Dumnezeilor noştri cu Pestelcă şi Opinci! Şi să mai şi ascult una dintre Poeziile minunate ale Otiliei Cazimir, într-o Casă cu oameni Puri şi Simpli... Undeva, într-un Cimitir din Sat, într-un Sat din Cimitir, într-o Iarnă autentică şi serioasă ca Dumnezeu!
Sigur că da! Sărut mâna ţaţei Marghioala, bădia Neculai îmi strânge palma mea cu turtă şi tremurare, zic bineţe tuturor celor ai acestei Case de Legendă...şi plec condus/însoţit de Gheorghe până la poarta alcătuită din câteva şipci orizontale şi verticale! Ne salutăm vitejeşte şi cavalereşte ca doi flăcăuaşi meşteri în praştii, arcuri cu săgeţi, puşcoace din soc şi cu dopuri de câlţi, dar şi pompe uriaşe, din ţeavă de cucută, pentru împroşcare cu apă în arşiţa verii...şi, mai ales, pricepuţi în ciomege defensive, încrustate cu briceagul şi semnate cu literele iniţiale ale numelui şi prenumelui nostru, aşa, să nu rămână ca nişte apărătoare anonime în Istoria unei fabuloase Copilării!...Da, astfel ne salutăm! Şi astfel ne despărţim! După cum am aflat de la bădia Stafie, mai am cam o oră şi jumate până când va să sosească trenul cu Tata şi cu Pâinea noastră cea de toate zilele!...Şi merg! Şi merg!...Şi ninge! Şi ninge!...Cu toate miresele din partea de nord a Moldovei de sud ninge! Şi ce mai foşneşte ninsoarea, Doamne! Cel mai curat foşnet din toată Lumea! Foşnetul ninsorii, al rochiei de Mireasă, al Iluziei, al gândului că trăiesc o I/Realitate spontană, o minune Ireversibilă! Un Dat care avea să-mi marcheze tot Viitorul scurt sau lung! Şi care avea să-mi răstoarne un morman de Principii şi de Legi scrise! Şi să-mi încarce Sufletul cu Povara Necesară a Nădăjduirii şi a Deşertăciunii deopotrivă!
Iată, înotând prin Omătul încă departe de Viscol, mă apropii de Gară, de celebra Gară „Docăneasa”! Şi mi se pare că felinarul vine spre mine, şi nu eu mă duc spre felinar!...Intr-un sala de aşteptare! E ca-n cavou! Nici ţipenie! Ba nu! Iată, în dreptul Casei de Bilete, văd o mogâldeaţă, o zgâtie, o vargă...de femeie! Nici nu-mi vine să cred că mai e Cineva care umblă pe vremea asta! E o fătucă! E o alcătuire omenească de-o samă cu mine, cred! Se uită la mine şi surâde! Oare de ce surâde? Trebuie s-o întreb! Trebuie să aflu!...(Stai o ţâră!)
