Scumpa mea Toamnă, să ştii că am primit scrisoarea ta! este foarte frumoasă şi foarte tristă! şi, pentru că nu vreau să-ţi pierzi încrederea în cuvântul meu, mă grăbesc să-ţi răspund!... Însă, înainte de replică, transcriu mesajul tău, să-l citească şi doamna mea (o femeie devastatoare prin simplitate şi curăţenie sufletească, prin grija faţă de steaua pe care mi-a răsărit-o odinioară, într-un Septembrie necruţător)... Iată: "încerc să mă vindec de tine şi-aduc/ leacuri şi smirnă din ţări depărtate/ şamani să-mi descânte un suflet năuc/ rătăcind printre umbre de cai şi păcate// încerc să mă vindec de tine şi tac/ usuc în cenuşă cuvintele tale/ vioara se-ntoarce tăcută-n copac/ cel din care-ai cioplit-o cu mâinile goale!"... Sigur că da! nu ştiu dacă răspunsul meu este la fel de răscolitor, dar îndrăznesc să-l scriu, poate-ţi va ţine de cald când vine iarna, când vei sta afară şi vei tremura singură şi uitată!... Uite: "când am intrat în sufletul tău, tocmai venise primăvara... şi păsările tocmai îşi făceau cuiburi la streşina şi în arborii lui!... după ce am făcut câţiva paşi, am auzit pornind naiul şi frunza, murmurul apelor şi suflarea vântului! timpul s-a oprit să se mire o clipă, cea mai frumoasă şi lungă şi înaltă clipă de la începutul nisipurilor sale, până acum!... şi m-am uitat să ascult (pentru întâia oară) singura stea perpendiculară pe geamurile mele!... am deschis la pagina cu marile minuni ale lumii şi am zis: iată, din această carte lipseşte o minune, trebuie s-o aşez aici, la locul ei şi în fruntea celorlalte, până la amiază, până la înserare!... şi iarăşi să zic: iat-o, este cu mine şi pentru mine, este lumina ochilor mei, aşa să am grijă de ea, aşa să-mi ajute cel de sus şi cel de jos!... Apoi, după ce fac un pas, doi paşi, trei paşi... răsare luna şi văd mărul interzis la orizont!... sigur că da, trebuie să ajung şi acolo, fiindcă n-am mai ajuns de mult, sau nu am ajuns niciodată!... iată, şarpele îmi face semn să mă apropii! mărul este înflorit! până ajung, se face numai bun de muşcat!...
După ce am intrat în sufletul tău, tocmai venise primăvara... şi m-am uitat în jur... (şi mă uit în jur)... şi trebuie să zic!... nu-mi este frică să zic! nu-mi este ruşine să zic! n-am mai zis nimănui, niciodată, chiar dacă mă bântuie de multă vreme şi de mult timp această mărturisire! nu ştiu dacă îmi vei da crezare, nu ştiu dacă nu vei zâmbi singuratică şi amară... dar, neapărat şi negreşit, trebuie să zic: sigur că da, sigur că da, sunt în Ierusalim!
