Ieri, după utrenie, cam pe la unsprezece ceasuri şi treizeci de minute, mi-a bătut (la poartă) Maria din Deal! Şi mi-a bătut şi Iolanda Cremene! Ca să mergem la Maria din Vale! Ca să-l comemorăm pe poetul Nicu Scarlatină, pseudonimul lui Costică Scabie, dar şi Doctor în Piele! Sigur că da! Cum să nu mă duc? Mai ales că la pomenirea poetului Gheorghe Jugastru, pseudonimul lui Vasile Carpen, n-am reuşit să ajung din cauză că, aşa cum ziceam în ziarul de vineri, mi-i din ce în ce mai „greu la deal, cu boii mici”! Maria din Vale stă singură, într-o căsuţă din lut, cu leandri pe prispă, cu muşcate la ferestre, cu-n salcâm uriaş în grădină şi cu-n tei aşijderea în ogradă...şi, peste tot, numai şi numai dumitriţe! Sigur că da! Batem la poartă, ne deschide, ne serveşte cu dulceaţă din cireşe amare şi cu apă ne-ncepută...şi începem comemorarea! Prima, se comportă Maria din Vale! Ceteşte un poem destul de interesant al lui Nicu Scarlatină!...”doamna mea din câteva litere,/ mă primeşti acum să dau examen de admitere/ în sufletul tău.../ şi apoi să mă duc cât mai departe de rău?// doamna mea din câteva cifre,/ acum te rog să mă ascunzi printre hieroglife,/ apoi să porneşti fluturii şi artileria grea/ în tot numele poeziei şi în toată memoria mea!// doamna mea din nu(mă)uitare,/ vrei acum să mergem cu cercul tocmai pe zare,/ poate găsim rochia de stambă,/ poate găsim zmeul acela în lumina de lampă?// doamna mea din carne şi oase,/ din lut şi din gânduri frumoase,/ vrei acum să oprim această aşteptare (a)deasă/ şi apoi să mergem acasă?”//...Iolanda Cremene dă citire unei poezii devastatoare întru veşnică amintire a celor rămaşi în urmă!...”imaginea celui rămas în urmă e tare tristă,/ cea mai tristă,/ chiar dacă râde, chiar dacă tace, chiar dacă vorbeşte,/ chiar dacă plânge cu batistă, fără batistă!// şi mergi, şi mergi.../ şi te uiţi peste umăr o dată, şi încă o dată.../ cel din urmă-i din ce în ce mai mic,/ însă tristeţea-i din ce în ce mai lungă/ şi te ajunge şi te cuprinde/ (ne)vinovată ca un fel de frig/ şi parcă tu eşti cel rămas în urmă.../ ca un fel de tren pustiu şi oprit definitiv pe calea ferată!”//...Sigur că da! Aplaudăm! Cică la pomenire nu se aplaudă! Chiar aşa!? De ce să nu aplaudăm astfel de Creaţii tulburătoare? Îi aplaudăm pe aceia din cauza cărora mor Poeţii, dar este o impietate să comemorăm comportându-ne ca şi cum Creatorii nu mor Niciodată!? Iacătă că noi, tuspatru, ne bucurăm şi aşa...considerând că Scarlatină şi Jugastru sunt printre noi!...(Stai să vezi!)
Lucrare de Control la Pomenire (I) Scris de Ion Zimbru
