O întâlnire Urgentă (II)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 01 Noiembrie 2017 00:00

Iată-l, vine! în sfârşit, vine! e tânăr, are treizeci şi doi de ani, deşi a plecat (a dispărut) în urmă cu mai mult de cinci secole şi jumătate! vine pe jos, că n-are cal! calul său este expus în galantare, la discreţia lăcomiei celor care vând! care vând totul, începând cu crucea Mântuitorului, începând cu crucea mă-sii, începând cu propria-le cruce!... Iată-l, vine! vine încet şi zâmbind printre lacrimi, vine Francois Villon! vine şi începe să declame celebra-i baladă dedicată crâşmarilor care pun apă în vin! o declamă aşa, ca pe o sentinţă, ca pe o condamnare, chiar ca pe un blestem întru totul meritat: "...străpunşi în inimi, sfârtecaţi pe rând,/ tăiaţi la beregăţi să-i rupă chinul/ şi-n fund de iad să stea cât mai curând/ crâşmarii care ne botează vinul!"... Da, bătrâne! el este! el a dus curcubeul în spinare! până la ferestrele fără geamuri ale hoţilor şi ale nenorociţilor l-a dus! până la propria-i condamnare la moarte l-a dus! până la iertare l-a dus! până la exilare l-a dus! până la dispariţia urmei urmelor l-a dus!... şi, acum, uite-l, bătrâne, s-a întors să-i pună la punct pe lacomi, pe obsedaţi de avere, pe nesătui şi pe gămani!... iată-l, el este Cel mai Bun, el este Cel mai de Sus! are dreptate, nu? "...beli-i-ar zece gâzi, de vii, rânjind/ şi în ulei încins să-şi uite cinul/ legaţi de patru cai să văd crăpând.../crâşmarii care ne botează vinul!"... Uite-i, bătrâne, uite-i pe cârciumari şi pe cârciumărese cum îngenunchează în faţa Poetului, cum nici măcar nu au curaj ceară iertare, să înghită şi să suporte blestemul, să jure că n-o să mai "boteze" niciodată alcoolul mângâierilor şi uitărilor noastre!... hai, spune-i, bătrâne, fiindcă numai tu poţi avea şi tăcerea şi vorba înţeleaptă, spune-i că-i greu de rezolvat problema protecţiei consumatorului în istoria prezentă, şi că numai ghilotina şi spânzurătoarea pot lecui această tagmă sadică! spune-i că numai eu cunosc cel puţin o mie de oameni care au băut apă la preţ de coniac, la preţ de vodcă, la preţ de vin!..." ...să piară de pumnal, făr-un cuvânt/ şi hoitul lor să-l vălurească Rhinul,/ de optzeci de ciocane piară-n vânt/ crâşmarii care ne botează vinul!"... Spune-i, bătrâne, spune-i Poetului că acestor idioţi le este ruşine să plângă! pentru ei, plânsul este sub "demnitatea" lor mizerabilă!... uite, vreau să-i dăruiesc mâna mea dreaptă! te rog să i-o duci!... "stăpâne, blestema-i-ar domnul sfânt/ să sugă până or crăpa, veninul,/ că necinstiţi şi fărdelege sunt/ crâşmarii care ne botează vinul!"... E bun Poetul să ne apere de crâşmari! Nu?