Florica (IV)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cu mine plin de sine, cu aerul insului căruia abia i-au sosit corăbiile cu mirodenii în port, cu morga protocolară a celui care abia mai duce gloria pe umeri... şi, în sfârşit, ţeapăn ca un şarampoi mobil, dar şi ostentativ prin negrul pantofilor, verdele pantalonilor şi galbenul cămăşii, precum şi cu ceasul purtat în mod expres să-l vadă lumea umblătoare la deal şi la vale, pornesc andante spre colţul cu Florica şi cu atâtea şi atâtea iluzii. Merg şi privesc în jur, nutrind speranţa că sunt admirat şi invidiat în ţinuta mea de sorcovă, de individ irezistibil, cred eu. Merg şi car cu mine un fel bizar de ironie universală pe adresa normalilor de pe stradă. Ca şi cum suflarea oraşului ar fi citit revista "Convorbiri literare" şi ar fi constatat ce deştept înghite acelaşi aer cu ei. Merg ţeapăn şi consider că mi se cuvine orice, totul, deşi mama mi-a băgat în cap că nu mi se cuvine nimic, nu trebuie să râvnesc nici o iotă din ce-i tentant în lumea asta, dacă nu contribui, dacă nu pun nici un efort la întreţinerea morilor de vânt. Merg şi gândesc la toate aceste bazaconii, mă uit la ceas, ridicându-mi mâna cât mai aproape de ochi, din trei în trei secunde. Nu pentru că mă bântuie punctualitatea, ci pentru a studia reacţia muritorilor trecători printre strada Română şi strada Columb. Nu mă grăbesc, dar nici nu vreau să întârzii, s-o scap pe Florica în mrejele nu ştiu cărui "viţel" libidinos... Sigur că da! gata, iată colţul, iată casa în care se aude "ceaiul" fierbând şi Riccardo Del Turco mestecând Zaizaizaizai în surdină, nu cum se aude acum, la toate porţile şi geamurile imbecililor contemporani!... Sigur că da! la poartă, nici urmă de Florica! am crezut că mă aşteaptă cu toate surâsurile, cu toate vorbele de frumuseţe şi admirare! dar nu, nu-i aşa! rezemat de stâlpul porţii şi fumând profesionist, mă aşteaptă nea Lulu, tatăl iubitei mele, pe care trebuie s-o sfărâm, s-o învăţ minte, să stea toată viaţa, dacă-i cazul, şi să mă întâmpine oriunde şi de oriunde aş apărea!... Gata, mucles, trebuie să mă calmez, trebuie să afişez figura superiorului copleşit de victorie! gata, trebuie să mă comport ca şi cum nu procesez eu toate mărunţişurile astea, care-i animă şi-i bântuie pe muritorii de rând!... Uite, gata, nea Lulu întinde mâna spre mine, mă salută cu "bună seara, băiete!" şi mă avertizează cu dojenitorul "n-ai ce face, tovarăşe Ion!"... Pun la spate cuvintele sale, intru, abia aştept să pun ochii pe Florica!... Sigur că da! iat-o, închide ferestrele odăii de "ceai" şi dă Zaizaizaiul mai tare!... (Să vezi!)

Citit 690 ori Ultima modificare Duminică, 05 Noiembrie 2017 17:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.