Florica (IX)

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 00:00

Toată săptămâna, până la "ceaiul cu strigături" de sâmbătă seară, stau ca pe ghimpi. Am pregătit foarte multe, pentru toate mofturile şi pentru toate categoriile de specialişti, pentru toate sexpertele în urlete şi bâţâieli. Mai ales că vreau să profit de această ocazie şi să-i cer mâna iubitei în public, s-o iau de braţ şi de nevastă pe Florica şi s-o duc la mama, acasă, la ţară, să se bucure şi ea, şi tata, şi, şi... Ehei, sărace bine, mult rău te-aşteaptă! - zicea bunica, odinioară, când mă trimitea cu animalele să pască, însă eu le scăpam prin păpuşoii oamenilor, pentru că secondam toate fustiţele sărace prin râpi, prin viroage, prin liziere, prin păduri şi pădurici, prin crânguri şi prin lunci... Desigur, nu mi-a trecut pofta şi dragostea de vorbă cu ţâncele satului, chiar dacă luam chelfăneală cu nemiluita de la mama. Desigur, le-am pierdut pe toate, una câte una, fiindcă ele se măritau iute, nu aveau timp şi vreme de pierdut cu morile mele de vânt, cu sălciile mele pe malul apei, cu gărgăunii mei liricoidali, cu toate apucăturile mele de literatură şi artă. Fiindcă aşa mă catalogau fătucile şi băieţaşii. Îşi dădeau coate şi râdeau pe înfundate, uitându-se la mine cum citeam poezii recomandate şi alese de bibliotecarul Costică Boza, odihnească-se în pace!... Sigur că da, le-am pierdut pe toate! mi-a părut foarte rău, atunci! dar, mai târziu, cam aproape de acum, mi-au fugit toate părerile de rău... sunt orăşean, am aere, am blazon, am gagici cu droaia, nu mai umblu după cai verzi pe Trifa, pe Băgăoani, pe Zăpodie, pe Cioara!... Acum, iată, îmi dă sângele în foc, aşteptând "ceaiul cu strigături", aşteptând s-o văd pe scumpa mea Florică din colţ!... Gata, e sâmbătă seară, sunt gătit "a la Take Ionescu", merg lent şi ţeapăn ca un ştiulete, bat la poarta cu Florica pe dinăuntru, nea Lulu mă întâmpină cu aceleaşi cuvinte ironice şi avertizoare, intru fără să-mi pese de vorbele lui, toţi şi toate sunt la locul faptei, am impresia că toţi mă aşteaptă pe mine, îmi repar glasul şi încep să citesc, la rece, mormanul de strigături!... bineînţeles, flăcăii zâmbesc mefistofelic, gustă şi nu prea gustă sensurile, fumează ţigară după ţigară, dau Tesla mai tare şi se apucă de sărit, şi de umblat, şi de ţipat învăţăturile "cuvintelor potrivite" de mine şi de alţii! sar, urlă şi se umflă de râs sub propria-le prostie: cum să dansezi vals şi tangou... cu strigături? Şi eu am tărtăcuţa plină de sălcii pe malul apei, unde stau şi ascult cum cresc ouăle-n păsări şi puii în ouă, şi viermii în mere pădureţe şi în dulceaţa cireşelor amare!... (Stai aşa!)