Florica (X)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Mă uit la hărmălaie şi mă crucesc. Dacă tot nu mă pricep să "dansez", mă hotărăsc să recit "Cântec şoptit", una dintre cele mai frumoase poezii ale literaturii universale, scrisă de Zaharia Stancu. "Cântec şoptit" tare. Urlat, adică. Să se audă. Să audă toţi "dansatorii" ce minuni se ascund în spatele cuvintelor, în farmecul Limbii Române. Aşadar, îmi iau inima în dinţi, o scrâşnesc puţin, şi încep să strig: "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea şi-am lovit-o,/ pe urmă, o zi şi o noapte întreagă,/ am tot plâns-o şi am tot jelit-o!"... Sigur că da! mârlanii şi maimuţele se opresc o clipă din zbânţuială şi-mi fac semne murdare cu deştele, chiar le sesizez pe buze umbra unor vorbe buruienoase, unor suduiri, unor trimiteri, unor păreri foarte proaste despre poezie!... Nu ţin cont. Şi asta are să mă coste, oleacă mai târziu. Ei continuă să umble şi să zburde în diverse ritmuri, încolo şi încoace, aiurea, fără conţinut. Eu continui să recit: "Nu m-a bătut mama, nu m-a certat.../ în mână ţineam o bucată de pâine.../ degeaba mai plângi, degeaba jeleşti,/ ce-ai omorât, omorât rămâne!"... Cu ochii roşii şi plini de ură, toţi, în frunte cu Florica, ţipă la mine să tac, mă ameninţă cu evacuarea şi cu alte măsuri!... Nu iau în serios pornirile lor. Însă, la strofa "Mai târziu am crescut flăcăiandru,/ m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată,/ dar nu ştiu de ce într-o zi a murit/ şi în altă zi a fost îngropată!", fără avertisment, Florica mea iubită ia peştele de sticlă de pe televizor şi-l zvârle spre mine. Bibeloul nu mă nimereşte, trece pe lângă mine şi se sparge de teracota sobei, risipindu-se în ţăndări pe duşumeaua dezlocuită de atâta scălâmbăială şi prostie. Gică se repede şi opreşte magnetofonul. Şi toţi, ca o haită de hiene, masculi şi femele, dau din mâini şi vociferează apropiindu-se de constituţia mea costelivă şi plină de respect. Mi-i frică. Deschid uşa şi ies repede, cu spatele. E ora patru. Se revarsă zorii. La poartă, fumând, nea Lulu îmi spune, fără să mă oprească: "N-ai vrut să mă asculţi! rapalăii ăştia şi rapandulele astea nu fac nici două parale, nu valorează nici cât zeama oului! cred că ţi-a ieşit "ceaiul" pe nas! aici nu vii cu poezie! aici vii cu tâmpenii şi cu măciuca! mergi sănătos!"... Sigur că da! zbor, nu merg! abia reuşesc să frânez la 23! mă uit în urmă: făcându-mi semne disperate, văd cum aleargă după mine un "Cântec şoptit"!... Şi aud: "de mult nu mai trag cu praştia-n vrăbii/ de mult nu mai merg la nici o-ngropare..."!... Mulţumesc, Z.S.!

Citit 283 ori Ultima modificare Duminică, 12 Noiembrie 2017 15:59

Lasă un comentariu