Ce copilărie fabuloasă! Cu şapte ani de Acasă şi cu opt ani de la Şcoală! De la Şcoala Generală, că nu-i zicea Gimnaziu! Şi ce oameni vrednici! Şi ce oameni de cuvânt! Unul şi Unul, nu unul şi altul, cum acum! Oameni de la care ieşeai cu fărmătura-n barbă! Oameni care te primeau cu dulceaţă şi apă neîncepută! Oameni cu Biserica şi Respectul mână în mână! Şi bărbaţi, dar şi Femei! Arar vedeai câte unul mai pe lângă drum, mai certat cu legile Ţării şi cu legile Firii! Arar se-ntâmpla Fărădelegea-n faptă şi-n vorbă!... Aproape toţi copiii, nouăzeci şi nouă dintr-o sută, băieţi şi fete, ştiau foarte clar şi foarte bine ce au de făcut în decursul unei zile, indiferent de anotimp, de intemperii, de poftă sau chef! Joaca nu lipsea, totuşi, din graficul cotidian! Printre altele, făceam Concurs de sărituri în râpă! Şi săream ca nişte iezi, ca nişte iepuri! Cine rămânea întreg/nevătămat primea biscuiţi, bomboane şi flori! Din când în când, dinspre Acasă, dinspre Deal ori dinspre Vale, auzeam glasul Mamei: ai să mori, făptaşule, ai să mori! Râpa era adâncă! Foarte adâncă! De fapt, toţi îi ziceam Râpa cea Mare! Şi toţi copiii visau biscuiţi şi bomboane de lux! Mulţi nu se mai duceau la şcoală, doar ca să vină la concurs! Sigur că da! Nici unul nu avea răbdare să stea pe mal, să-şi socotească primejdia săriturii! Şi săreau! De mama focului săreau! Săreau de rupeau/mâncau pământul! Nici nu mai stăteau la rând! Săreau de-a valma! Şi cu lacrimi de vitejie săreau! Adeseori, de pe marginea satului cu toate casele la marginea satului, răsărea Mama şi-mi arăta (numai atâta: îmi arăta) câte linii are palma! Şi ce de oase frânte! Şi ce de mâini şi picioare scrântite! Nici nu mai zic de zdrelituri! Dar nimeni nu se văicărea! Oricare copil/copilă ar fi sărit şi-ntr-o Râpă fără Afund, numai să câştige Concursul, să primească ofranda: un biscuite şi o bomboană şi o floare! Organizam chiar şi festivităţi de premiere! Înainte de înmânarea premiilor, cu plânsul şiroind pe obraji până-n ţărna dumnezeiască a poghiazului Zimbru, intonam "Republică, Măreaţă Vatră", Imnul de Atuncea al Patriei Noastre!... Acum, Râpa cea Mare-i tare singură şi tare tristă şi tare goală! Nici flori de câmp nu mai cresc pe deal şi pe vale! Dar sunt foarte mulţi biscuiţi şi foarte multe bomboane pe care nu-i cere şi nu le cere nimeni! Şi de/pe nici o linie nu mai vine Mama să-mi spună în glumă: ai să mori, făptaşule, ai să mori! NEC PLUS ULTRA!
Biscuiţi, bomboane şi flori Scris de Ion Zimbru
