Un om foarte Slab (IV)

Scris de Ion Zimbru

Luni, 04 Decembrie 2017 00:00

Sigur că da! Straniul meu personaj mă ghiceşte că-s contrariat/stupefiat după ce termin de citit "Romanţa mortului" de pe perete! Ca atare, omul oftează cu greu şi mă roagă să mă aşez pe-un taburet vechi, foarte vechi, singurul din încăperea scundă şi strâmtă, căreia Holeră îi zice casă! Casă de-o persoană, adică! Nu pot şi n-am nici un curaj să-l întreb ce vrea să însemneze poema lui Ion Minulescu, tristă şi bizară, frumoasă şi spăimântătoare, scrisă câtu-i peretele de mare! Tare aş vrea să plec, însă CEVA mă ţintuieşte, parcă îmi şopteşte să stau fiindcă am de aflat veşti foarte importante! Acest gând mă mai linişteşte puţin şi chiar mă determină să zic: "Domnule Holeră, din tot sufletul te rog să-mi spui ce te doare şi să mă scoţi din consternarea asta fără precedent! Da?"... Omul se duce vro doi paşi spre peretele din stânga, întinde "vreascurile" palmei stângi, scoate "Omul invizibil" şi mi-l pune în faţă, pe tăblia unei măsuţe cu trei picioare şi la fel de veche cum taburetul, parcă soră cu acesta! Îi mulţumesc foarte mult, nu-mi vine să cred că visul meu se-mplineşte acum! Apoi, cu-n zâmbet subţire, dar care mă face să-nlemnesc, îmi spune să nu mă sperii că-şi ia pălăria de pe cap şi o atârnă într-un cuier la fel de antic! Doamne, ce tigvă! Schelet, nu altceva! Pot să jur că este exact craniul din sarcofagul faraonului-fiu al frumoasei Nefertiti! N-ai cum să nu te treacă năduşelile cele reci când vezi că-ţi zâmbeşte o arătare Vie şi, mai ales, îţi vorbeşte aşa de frumos! Şi, mai ales, când îl auzi: "Scaunu-i doar pentru musafiri! Eu, de când am păţit-o, nu mai stau pe scaun! De cauza asta n-am nici pat! Fiindcă nu dorm niciodată! Vin aici numai ca să am de unde pleca şi numai ca să-mi regret eroarea de calcul! Aici, în cest spaţiu strâmt şi care-ţi pare bizar, m-am nenorocit şi pe viaţă şi pe moarte! De aici plec şi aici mă-ntorc în fiecare zi deoarece numai aici nădăjduiesc să găsesc şi să folosesc Formula Revenirii la ce/cine am fost înainte de Eroare! Când consideri că eşti pregătit să poţi asculta povestea mea, te rog să-mi spui! Şi-ai să afli că nu-i decât o poveste interesantă, o aventură a Gândirii, dar şi o minune că mai SUNT! Da?"... Iar se lasă o Linişte mai abitir decât în ţintirim! Parcă mi-i teamă să-l cred pe Holeră! Parcă îmi mai lipseşte ceva din arsenalul fizic şi sufletesc pentru ca să-i fac "faţă" şi pentru ca să-i rezist misteriosului erou!... Sigur că da! Îmi adun toate resursele de energie şi de curaj, îmi fac semnul crucii şi declar: "Sunt gata să ascult!"... (Stai aşa!)