Chiar dacă-i perforată de razele soarelui, o văd foarte bine. Vine dinspre Dunăre. Merge prin aer. Merge pe aer. Purifică văzduhul. Îl sanctifică şi-l z/bate, poate-l duce la început, poate-l face cum l-a dat Geneza în prima secundă a Luminii!... Şi vine dinspre re/vărsarea fluviului nostru în marea noastră. Şi vine dinspre Apa care (nu) se varsă Nicăieri. Prin duhul şi prin văzduhul nostru vine. Al nostru... otrăvit de noi. Al nostru... mânjit de ură, înjurături şi bl ...

(!) fiindcă altfel nu se poate,/ încep aşa, iar nu altcum:mă duc s-aştept COPILĂRIA/ la capătul acestui drum,care a/duce îndărătul/ într-un prezent fără trecutne/dureros ca vindecarea/-ntr-un viitor ne/cunoscut (!)(!) fiindcă altfel nu se poate,/ catadicsesc taman acum:înlăcrămez şi număr invers/ paşii de/mersului postum,încep din capătul acestui/ gând ne/ajuns, ultimativ,de/scris întâiul dintre toate/ cele minuni din catastif (!) (!) fiindcă altfel nu se poate,/ mă u ...

Maria de la Garnizoană a făcut Şcoala de Vivandiere. Dar, după cum se vede, după cum se aude şi după cum se ştie foarte bine, s-a desfiinţat stagiul militar obligatoriu, Pacea nu s-a instaurat pentru Totdeauna, Rusia şi America nu au zvârlit armele la gunoi, teroriştii nu s-au plictisit şi s-au apucat de cultivat şi de prăşit bombe-n grădini. În dicţionarele lumii a fost reintrodusă noţiunea de „război cald”. În fine, popoarele se pregătesc să azvârle porumbeii la g ...

(!) când ai să vii ai să găseşti/ ce ai dorit întotdeauna: o umbră de salcâm în care/ umbre de păsări cântă nalt şi te aşteaptă-nlăcrămate,/ până când soarele şi luna îşi lasă umbrele la umbra/ visării unui celălalt - adică unul şi acelaşi,/ însă privit din partea unde s-aud seminţele uitării/ cum încolţesc şi dau în floare şi-n fruct şi cad şi încolţesc/ - numai himere floribunde - şi n-ai nici o scăpare până-n/ eternitatea următoare (!) (!) când ...

(!) la deal şi la vale, încolo şi-ncoace şi-n sus şi în jos mă tot uit, poate vine - nu-mi vine să cred: o aud lângă zare şi parcă s-apropie iarăşi de mine (!) (!) s-apropie iarăşi, măcar pentr-o viaţă să văd iertăciune şi dor şi poruncă în ochii săi sfinţi şi martiri de atâta iubire - în sufletul meu să ajungă (!) (!) ce vis fără somn, ce minune mi-i dată - nu-i farsă celestă şi nu-i nici poveste - nu-mi vine să cred, însă nu mi se pare: aievea-i, ai ...

Era impiegată de mişcare în halta Docăneasa. Toată lumea-i spunea Maria de la Chefere. Unii - în zeflemea. Alţii - în serios. Ea nu le dădea nicio atenţie, deşi se vedea clar că o durea sufletul când simţea şfichiul băşcăliei de-a lungul şi de-a latul coloanei sale verticale. Curajul său de a merge singură, opt kilometri, din două în două zile, vara şi iarna, prin coclauri, de la Bursucani până-n Docăneasa şi înapoi, era de admirat. N-avea cum să-mi scape din veder ...

Asta-i copila cea mai mică a morarului cu moară la Răspântie. Morarul, Costică Spulber, locuieşte chiar la locul de muncă, adică într-o odaie din aripa stângă a clădirii uriaşe, cu motor uriaş, cu piatră uriaşă, cu pod uriaş. În pod, printre tot felul de substantive necesare acestei fabrici de făină, locuieşte toată familia sa: nevastă-sa Carolina...băiatul, Carol...şi fata, Maria. Nevastă-sa e casnică, adică morăriţă. Băiatul e student la Facultatea de Morari ş ...

(!) fiindcă niciodată dumnezeu nu m-a ţinut cu faţa la perete, chiar dacă am făcut greşeli şi păcate, chiar dacă mi se părea că nu pot crede nici în visuri false şi nici în visuri adevărate – mă pregătesc să încep, cu mare grijă şi pe îndelete, curăţenia de primăvară în sufletul meu străpuns de mila păsărilor care vin, şi vin, şi vin, şi cântă, şi cântă, şi cântă un fel de veşnica lui pomenire pentru că a rezistat cu inima totdeauna în/frântă ...

Pe Maria de la Cimitir am cunoscut-o la nuntă. La nunta ei, deoarece m-a rugat să-i fiu din Ăla de Onoare. Şi zău că n-am putut s-o refuz, mai ales că Aia de Onoare era Maria de la Contabilitate, iar cununiile i le-au ţinut/aşezat Maria de la Frizerie. Nunta s-a desfăşurat pe Valea Mielului, un fel de amfiteatru natural, situat în partea de nord-nord-vest a localităţii Rădeşti. O fanfară alcătuită din doisprezece magraoni talentaţi a cântat continuu, începând din dimineaţ ...

nu-mi mai trebuie nimic din tot ce s-a spus că mi se dă cu vârf şi îndesat – ce să mai aştept când chiar şi zâmbetul morţii mi se pare confecţionat? când chiar şi viaţa mi se pare dată cu împrumut? când cred că altcineva a făcut ce cred că eu am făcut? când până şi bigbangul mi se pare plăsmuit? când nu mai e natural nici măcar banalul băţ de chibrit?   nu-mi mai trebuie nimic fiindcă toate sunt doar un vis al abstractului cel mare – m-am săturat de fals ...