Ascultă-mă: Tot e o sumă de toate.../ (şi dulci! şi amare! şi verzi! şi uscate!).../ şi toate sunt gata, adică-s gătite/ ş-aşteaptă s-audă: deschide, deschide!// Mi-e sufletul gata, şi gândul e gata/ să mergem acolo, departe, la Dada,/ s-ajungem cu bine, cu visuri curate,/ cu grijă... să facem iertări şi păcate!// E bine... e gata şi trupul din care-a/ mâncat şi-a băut toată viaţa plecarea,/ din care-o să muşte, flămândă, şi Dada:/ i-i gata răbdarea, sosirea i-i gata!// E gata şi drumul... mă strigă la poartă.../ (ce strigăt, ce drum de cultură şi artă!).../ şi vrea să mă ia chiar acuma de glezne,/ acolo, departe, la Dada... ce lesne!// Şi cum să refuz când această Cuminte.../ (de-acum înapoi şi de-acum înainte,/ de azi către ieri şi de azi către mâine.../ mi-i sclav şi mi-i rege, mi-i lotru şi câine?// Nu am ce să pierd şi nu am ce să capăt.../ (cu Dada-s la capătul cel fără capăt,/ cu suflet, cu gând şi cu trup şi cu toate).../ Nimic în mişcare: iertări şi păcate!//
Mereu am spus: eu sunt (i)responsabil/ de suferinţa cercului închis!.../ mă lasă rece schilodirea razei,/ mirosul greu al Pi(ului) ucis!// Mereu am spus: nu am nici o sfială/ şi nici o frică, nu am nici un dor/ de curba asta fixă şi perfectă,/ de centru cestui gol nimicitor!// Mereu am spus: nu zic „noli turbare”.../ (cum hăt demult celebrul cel antic).../ n-am nici o grijă, calc haihui, de-a valma,/ pe cercul mare şi pe cercul mic,/ sfărâm nisipul, clocotesc ciuleandra/ pe suprafaţa cestului rotund.../ strig şi sfărâm, sfărâm şi strig: „turbare”.../ mă fascinează cercul muribund!// Ce-atâta cerc? ce-atâta cercuire?/ ce-atâta dura-dura?... chior şi surd/ mă fac la suferinţa încercată/ de cercul lung, dar şi de cercul scurt!// Când totu-i strâmb şi totu-i într-o roată/ de-atâtea cercuri (şi de-atâtea roţi!).../ declar deschise cercurile toate/ şi suferinţe-nchise pentru toţi!//
[Publicitate: „curs de geometrie spaţială în creierul mare!/ poetule, fii atent: nu-ţi mai scărpina emisferele cu mâna altuia!/ vezi că porţi pe umeri o piramidă cu vârful în jos!/ dă-i dracului de sfincşi plictisiţi de amiază!/ nu vezi cât de înalt şi cât de frumos/ e urcuşul spre bază?” - (Iolanda Cremene - „Elegie la piramida cu vârful în jos”)]
