A stat cu mine exact o lună, două săptămâni, patru zile, două ore, trei minute şi cincizeci de secunde... şi a plecat la monastirea din Adam, în calitate de măicuţă stagiară. Nu a mai stat cu mine fiindcă nu-i conveneau mofturile mele laice, nu-i priau apucăturile mele romantice/cavalereşti, nu-mi suporta antagonismele în legătură cu dogmatica religioasă, nu-i plăcea când îi recitam „La steaua...” sub clar de Lună, când mă visam Zmeu, iar nu Făt-frumos, când o ved ...

Motto:"în iarna asta nu mai plec de-acasă/ - nici o plecare nu mai are preț - rămân să-ți mângâi umbra de mireasă/ și să-ți păzesc iubirea de îngheț"                                                                                           (Iolanda Cremene)    (!) înaltă şi adâncă doamnă,/ să ştii că eu nu te aştept - suntem atâta de aproape/ încât parcă suntem născuţi n-ac ...

(!) din trecut în prezent, din prezent în trecut, eu vă gândesc şi vă admir şi vă aud cum treceţi clar şi fără frică prin secundă şi (n)-aveţi grijă că-ntâmplarea ne/fecundă de-a fi aici şi-acum e-un vis (ne)cruţător al celui care-i numitor/numărător într-o lumină lungă/scurtă şi iscoadă gata oricând să (de)conspire-n mascaradă (!) (!) într-un concret/abstract cu centru peste tot, eu vă ascult eternităţile cum rod vremelnicia dumneavoastră (ne)sterilă - oo ...

De când te-a părăsit domnul 7,62 şi ai rămas să dai apă la moara Singurătăţii, totul a început să se scrie şi să se descrie, să se deseneze şi să se argumenteze, să se îndemne la Pace şi Iubire, la căutarea Punctului care poate fi Începutul şi Sfârşitul Cercului, adică a Roţii, a Rotundului... adică a Celui bizar şi îngâmfat şi încăpăţânat şi indiferent „fără de care nu se poate”!... Nu? De când ai rămas cu ochii pironiţi pe Steaua-ţi din ce în ce ...

Sună telefonul. Apăs, pun la ureche, aud: „Bună ziua! Sunt Maria aceea! Nu sunt Maria cealaltă! Îl cunoşti pe poetul Simon Ajarescu? Dacă-l cunoşti, nu-i rău! Ştii să s-a mutat la ultima adresă, adresa unei stele, cum chiar dumnealui zicea, da? S-a mutat... de mult şi ceva, de când a părăsit Iasomia din Ograda poemelor sale! A plecat aproape nitam-nisam, nu a lăsat nici un bilet de adio, de revedere, de altceva...! Nu a ştiut nimeni ce are  de gând să facă! Şi cred că n ...

(!) şi m-ai strigat de peste dealul mic şi m-ai strigat de peste dealul mare şi n-am răspuns - eu nu puteam să strig, eram năuc şi mut de întristare (!) (!) eram un fel de mărmurit în timp, eram un fel de mărmurit în vreme - sfânt fără portofoliu, fără nimb, departe de păcat şi anateme (!) (!) da, nu puteam să scot nici un cuvânt din sufletul iertării pentru tine şi nici măcar să plâng lângă mormânt - mormântul milosteniei divine (!) (!) da, negreşit, te mai aud ş ...

Se făcea că era o dată ca nici o dată - o dată să-mi fie de cald şi de frig, de frică şi de curaj, de luni şi de duminică, de dor şi de alinare, de fără de care nu se poate, de târziu şi de mintenaş! Şi se mai făcea că aleargă spre mine - să mă prindă în somnul cu vis pe viaţă şi pe moarte şi să-mi s/pună o primă şi ultimă întrebare: vrei să-l scădem pe „aproape” din „departe”, să-l adunăm pe „departe” cu „aproape” ori să uităm uitarea în ...

A fost odată ca niciodată un nene. Dacă n-ar fi fost odată ca niciodată un nene, n-ar fi declarat nimic, niciodată. A fost la păscut vaca familiei pe linia strâmbă a orizontului înierbat şi îmburuienat până la cer. Vaca era galbenă şi păştea încet, liniştită şi elegantă ca o lăptăreasă autentică şi serioasă. Fiul ei, un viţel florean, după culoarea lui taică-său, fătat normal, nu prin cezariană, precoce şi umplut cu entuziasm, zburda prin brusturi, prin ştiri ...

Nu răspunde. Poate nu m-o fi auzit. Ori poate nu vrea să mai afle nimic despre mine. Poate n-am strigat corect. Poate n-o fi ajuns strigătul meu la ea. Sau poate n-o fi ajuns răspunsul ei la mine. Şi uite exact aşa am strigat: „Bună dimineaţa, doamnă Toamnă a mea! Sosesc să-ţi scriu pe negură sonete! Şi să intrăm cu ele în odaie! Pentru plecare nu mai sunt bilete! Tocmai la primăvară vine trenul de unde-ncepe steaua mea să cadă! Vine cu ea, s-o mai ridici o dată, măcar p ...

(!) i-am trimis o scrisoare de dragoste şi respect şi mi-a răspuns că nu poate, fiindcă e bolnavă şi trebuie să se îndrepte mai întâi, după care va veni la mine cu toate, fără să mai întârzie şi fără să mai aştepte, să-mi fie de bun augur, ca o carte de căpătâi, să-mi fie aproape la greu şi la uşor, cât ea va fi vieţuitoare şi cât eu voi fi vieţuitor (!) (!) pot să jur pe muşcata mea de onoare: n-a durat decât până când s-a dat de trei ori peste cap şi ...