Întoarce-te! Nu vezi că nu ai Încotro? Nu vezi că întoarcerea-i primul şi ultimul şi singurul Încotro? Te rog să mă crezi, ai să regreţi dacă nu vrei şi dacă nu poţi şi dacă nu ştii şi dacă nu vrei să înveţi să te întorci! Sunt sigur! De ce sunt sigur şi de ce-ţi spun că ai să regreţi amarnic? Deoarece nici eu nu am ascultat Vocea aceasta! Şi eu am făcut-o pe deşteptul! Şi eu am considerat că pot cuceri tot ce însemnează Bastilie, Everest, Capitoliu, Ninive! ...

n-am mai fost la voi, am fost la alţii/ şi au fost şi ei la fel ca voi - voi şi alţii îmi strigaţi din urmă:/ nu ai nici o şansă, fără noi! ce te-ai face (tu) fără regrete?/ ce te-ai face (tu) numai nădejdi? n-ai mai şti nici cum, nici care parte/ a deşertăciunii noastre eşti! n-ai mai şti dacă e bună calea/ cea pe care mergi, şi mergi, şi mergi - uită-te prin câtă admirare/ stăm şi tremurăm ca nişte vergi în bătaia unui vânt năprasnic,/ unei zodii - (tu) nu ...

Recunosc: despre plasă am scris foarte puţin, demult, înainte de orice deplasare, înainte de a fi plasat şi amplasat pe coordonatele în/depărtării de matcă, de origine, de pur şi simplu, de candoare. Recunosc: de-a lungul şi de-a latul, de-a susul şi de-a josul cestei Necunoscute (căreia, convenţional, i se zice Viaţă) am luat/cumpărat o droaie de plase, una mai făţoasă decât alta. Plase periculoase. Plase penibile. Plase caraghioase. Plase infecte. Plase mari şi mici. Plas ...

aici, toată lumea-i a noastră/ şi-i chiar şi a voastră şi-a lor - sunt verbe cuminţi şi cu minte,/ umplute cu slavă şi zbor sunt zile-n veşminte de seară/ şi nopţi în veşminte de zi şi doruri mai lungi decât viaţa// când ai şi când n-ai ce iubi când toate cuvintele-s verbe/ de dus şi de-ntors şi de stat, ascult şi mă uit cum/se/cade* şi urc şi mă-nvăţ să (nu) cad pe ţărna din deal şi din vale,/ pe ploaie, pe vânt, pe omăt nicicum n-ai să scrii „înainte� ...

De foarte multă vreme şi de foarte mult timp mă străduiesc (şi mă rog) să ajung la porţile celui mai mare păcat. Fiindcă, din toate păcatele lumii, trebuie să existe unul mare, cel mai mare. Care-o fi, oare? Păi, dacă luăm Lista lui Lucifer, aprobată şi semnată şi parafată de Şeful Suprem, nu pot face nici un pas fără să calc strâmb, fără să calc în păcat, fără să pic în greşeală, fără să cad în abatere, fără să sfărâm un bec, fără să mai nu ştiu ...

acolo, în pădurea cu salcâmi,/ acel atunci şi-acuma lăcrămează - ce ochi frumoşi parcă (nu) spun să tac/ prin freamăt rar şi duioşie deasă! am ce să zic (din locul meu naiv)/ de/spre această mi(ti)că făptură în cest abstract/concret simfonic pur?!/... plânge şi tace, rabdă şi îndură şi cred că vrea să-(mi) dea de priceput,/ însă nu pot a şti (şi-a înţelege) de unde, unde, până când şi cum/ o stare caldă într-o lume rece (!?) lumina ei peste-adumbrirea me ...

Odată, într-o duminică fără sfârşit, cu dimineaţă fără sfârşit... hotărăsc să mă duc în Marele Dormitor Universal „Eternitatea”, să mă reculeg la Monumentul Poetului Necunoscut. Nu mă grăbesc, însă ajung repede fiindcă nu merg încet. Şi, pentru că n-am mai fost de mult, îmi este cam ruşine de Memoria cestor împătimiţi întru Arta Cuvântului, întru îngenunchere la picioarele Metaphorei fără de care nicicând nu se poate şi nu se întâmplă Poezia. Pe al ...

Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună: zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună, fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă, şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te frământă! Pe dealul învelit cu flori de câmp/ rog (însetat) izvoarele din vale: staţi liniştite, sap, nu mă opresc,/ n-am altă stare-n gând, n-am altă cale decât să-mi port osânda la sf ...

Sigur că da... trebuie să recunosc (şi eu) ca toţi recunoscătorii, chiar dacă-s din ce în ce mai puţini! Pe cale de dispariţie, adică! Cine mai recunoaşte (astăzi) ceva? Şi câţi verticali mai sunt, chiar dacă stau lungiţi, cum se spune? Şi, la urma urmei, ce-i cu atâta gratitudine? Ce-i cu atâta pledoarie despre vinovăţie, despre decenţă? Ce-i cu atâta plecăciune? Cu atâta aplecare la picioarele ne/văzute ale Deşertăciunii? Şi ce-i cu atâta şi atâta Dumnezeire? ...

Am început să cred că nu mai am/ răbdare pân-acolo, tocmai unde se spune şi se scrie că-i frumos,/ uşor, aşa, cu lux de amănunte, că-i pur şi simplu tot, şi toate-s vii,/ şi primitoare cum biblioteca, şi cum doar cartea-cartea poate fi.../ şi nimeni nu-i nici alfa, nici omega! Am început să cred că n-am avut/ nimic din toate-acestea, niciodată, dar am trecut biruitor prin fals,/ spre-o steauă totdeauna-ndepărtată, spre-un capăt mincinos şi lustruit/ încet, cu zel, cu lu ...