Cu acordul sfinţilor noştri (şi al părinţilor mei) catadicsesc să dau (şi la biserică) o lucrare de control. Sper să mă descurc, mai ales că popa (care-mi cere iertare şi se roagă pentru mine în fiecare zi, la fiecare slujbă) mi-a fost coleg de şcoală în timpul şi în vremea când chiar se învăţa carte, şase zile pe săptămână, când omul cu cretă şi catalog era serios şi respectat, nu făcea gafe şi compromisuri, nu zvârleau elevii cu biscuiţi şi cu bomboane dup ...

Aşa am crezut întotdeauna: trebuie să existe Cineva care merită cel mai frumos poem scris vreodată, care aşteaptă o lacrimă sintactică şi morfologică: un fel de iubire desenată pe nisip sau pe zăpadă! Aşa am crezut întotdeauna: Cineva trebuie să înţeleagă de unde începe cercul, când se ştie că nu are sfârşit, unde se sfârşeşte cercul, când se ştie că nu are început, şi cum lumina se îndoaie când ferestrele se închid! Aşa am crezut întotdeauna: cum nu exist� ...

E limpede: cu tăcerea-i complicat! Greu şi delicat de îndrăznit a scrie lucrare de control la Tăcere! Mai ales că n-am văzut-o niciodată! De auzit, am auzit-o, dar, de văzut, neam! Şi, totuşi, la o scormonire amănunţită prin măruntaiele memoriei, mi se pare că am şi văzut-o odinioară! Cam aşa cred că am văzut-o: "Merge să pască. Parcă nu ar merge să pască. Îmi arată doi ochi enormi, întrebători: de ce mergi cu mine? de ce nu stai acasă, printre cărţi? crezi că- ...

Ce turte minunate făcea mama, pe plită, descântându-le - nu poţi să n-o auzi cum pune de plămadă - făcea puţine, şi-ajungeau la toţi! Vorbea cu ploaia şi vorbea cu grâul, cu DUMNEZEU vorbea despre pământ, şi plămădea, şi frământa, sărmana, cele mai bune turte de oricând! Ş-acum o văd cum face semnul crucii pe aluat, să fie cu noroc, să crească negreşit - mă uit în zare ş-aud ş-acum cum turtele se coc! Ce gând curat şi simplu şi cât suflet a pus în pâinea ...

numai astfel (n)-a fost, şi (n)-a fost în zadar: eu şi numărul prim, tu şi numărul par - eu nu am ce să-mpart, şi tu ai ce-mpărţi: tu - și ziuă la noapte... tu - şi noapte la zi - eu - la „unu”, la „eu”, şi apoi la „nimic” - ştii, de fapt, altceva nu am vrut să nu zic: nu am vrut să nu pot, n-am putut să nu vreau să pun şaua pe dor, să s/pun visul pe şleau n-am ştiut să nu cer la cer vânt pentru mori, unde încă mai stau saci cu multe candori, unde vin ce ...

Aproape demult, într-o iarnă care, pentru mine, n-a trecut, mă roagă frumos o femeie necunoscută să-i fac un om de zăpadă. N-o pot refuza. Nu mă pot face că nu mă pricep. Nu-i pot zice că nu ştiu de unde (se) începe şi unde (se) termină un trup şi un suflet de omăt. N-am mai făcut niciodată oameni de zăpadă. Şi nu am făcut nici din alte substanţe de unică folosinţă. Şi totuşi nu a durat mult. Fiindcă am avut un proiect. Proiectul aprobat, parafat şi semnat de meş ...

De o mie şi unu de feluri sunt domnişoarele. Domnişoare de casă. Domnişoare de unică folosinţă. De folosinţă îndelungată. De uz didactic. De companie. De asalt. De treabă. De geaba. De... ştiţi dumneavoastră mult mai bine de câte feluri mai sunt domnişoarele pe mărgica asta de lut şi suprasaturată de convenţional, farafastâcuri, complezenţă, prefăcătorie, mişmaşuri...!... Însă, dintre toate şi printre toate, cea mai importantă mi se pare una, numai una: domnişoa ...

(!) stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte, în inimă, în lacrămi, aproape şi departe, în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp - e-un substantiv sălbatic, n-ai cum să-l dai la schimb, nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul, şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul, ţine pământu-n braţe, frumos şi vertical, stârneşte viu-n plante... şi-n om... şi-n animal (!) (!) un substantiv sălbatic, banal, fără de care n-ar fi nici zei, nici demoni, nici ...

Cu iertarea-i greu. Foarte greu, dacă nu-i imposibil. Cum, oare, să dau lucrare de control la iertare când hurui de păcate? Nu cred că-i de aflat în lumea asta (şi nici în altă lume) vrun păcătos mai mare decât mine, vrun netrebnic bun de dat exemplu de model, cum sunt eu. Stâlpul firesc al infamiei lipseşte din mijlocul satului... şi cred că nimeni nu (mai) are timp să supună oprobriului un rătăcit conservator şi un romantic pesimit în ceastă lume contemporană, în ceast ...

(!) ne-am întâlnit în inima pădurii - mânca o căprioară şi plângea - era-ntuneric, foarte întuneric: (ne)drept, sălbatic, de(n)s, de catifea (!) (!) şi s-auzea doar pulsul veşniciei prin horpăiala lupului flămând, şi - printre ramuri - steaua căprioarei stingându-se aproape de pământ (!) (!) [ce lup hulpav... parcă-i poetul care s-aude şi acum în depărtare]! (!) e gata căprioara, gata-i steaua aprinsă-ntr-un demult, ca într-un vis - văd numai ochi de lup umplut cu v ...