"Se-ntoarce în sine şi-aude bătaie/ de aripi, se-ntreabă de unde s-aud/ şi-şi uită privirea şi-şi tremură glasul/ spre altă Zburare, spre alt Început!// Şi-ncepe să cânte, să-şi cânte ajunsul/ aici, lângă pragul Plecării departe.../ şi cântă, şi-şi cântă, şi cântă, şi-şi cântă/ iubirea de viaţă, iubirea de moarte,/ iubirea de tot ce i-a fost împotrivă,/ de tot ce i-a fost (sufleteşte) alături,/ prin suduri şi norduri, prin esturi şi vesturi,/ prin ploi ...

Doar ţi-am spus întotdeauna:/ doamnă, eşti obositoare!... ce tot vii şi-mi baţi la poartă/ şi mă freci la melodie? n-am parale pentru tine,/ nu am timp şi n-am nici vreme, am şi treabă o grămadă!.../ ce vrei să-ţi mai spun eu, ţie?...   Te-am rugat, odinioară/...(când nu mai aveam nădejde nici în stânga, nici în dreapta,/ nici în Alfa şi Omega)... să mă iei n-adâncitura/ lumii tale, să-ţi fiu slugă, să-mi arăţi ce-nseamnă Dante,/ Platon, Lucifer, Seneca...   ...

I-am văzut palmă în palmă/ şi mi-am zis frumos: ei sunt... ei, doar ei mai ştiu să meargă/ pur şi simplu pe rotund, ei mai ştiu să împletească,/ din singurătatea lor, loc de vis şi loc de joacă,/ loc de plâns şi loc de dor, de surâs, de somn, de taină,/ de sărut, de stat, de dus unde gândul veşniciei/ n-are jos, n-are nici sus!   I-am văzut frunte în frunte/ şi mi-am zis frumos: doar ei ştiu să ceară, în tăcere,/ de la zei şi dumnezei, sfântă facerea luminii,/ ...

Diana îşi strânge aripile, vede ce vede, aude ce aude...îşi închide ochii şi începe un Vis, fără să (nu) a/doarmă. Şi parcă Cineva, un trimis special al Comediei Umane deschide "Mizerabilii" şi-i zice în şoaptă, complice şi frumos: "Dragostei nu-i ajunge nimic. Dacă are fericirea, vrea raiul. Dacă are raiul, vrea cerul!"..."Voi, cei care suferiţi pentru că iubiţi, iubiţi încă şi mai mult. A muri de dragoste înseamnă a trăi în ea!"...Şi parcă tot acelaşi Cineva ...

Morfologia şi Sintaxa Singurătăţii? Sigur că da! Psalmul Ultimului Zbor? Sigur că da! Singurătatea? În/Depărtarea? Câtă Ordine şi câtă Disciplină în Iubire! Ochii sopranei, mari şi amari cât două frunze de Întuneric uitat în ghearele Luminii, citesc Psalmul Ultimului Zbor: "Trebuie să înceapă, trebuie să înceapă!/ Aripile nu mai au răbdare,/ al Nouălea Cer se vede şi se aude cum vrea să se ducă în jurul altui Pământ,/ în jurul altui Zero,/ în jurul altui Nimi ...

Plec mâine, doamnă...totu-i gata şi toate sunt la locul lor, tac şi mă uit la urma urmei: a fost frumos, a fost uşor!...   Văd prima clipă-n depărtare, ştergându-se (la ochi) de plâns, văd braţe-ntinse până astăzi, de-atuncea, de la primul strâns   lângă fântână, sub salcâmul martor al primului sărut lung de la deal până la vale, sfânt de la nord până la sud,   sfânt de la ochi până la glezne, lung de la sud până la nord, sigiliu, zbor, iubire, ură, suflet ...

La noapte...când ştiu şi când cred că lumina îşi suflă în lampă şi-ncepe s-adoarmă, sugrum orice urmă de milă, rup scripte, sar (naibii) din spaţiu, din timp şi din karmă!   Şi intru n-oglindă, aşa, pe-ntuneric... râzând şi plângând mă arunc în oglindă şi-alerg, şi alerg...nu mai vreau niciodată (din urmă) un vis ori un gând să mă prindă!   Şi-alerg, şi alerg, şi mai am, şi mai este... (ce tineri sunt, iată, bătrânii din carte... îi văd şi-i aud cu ...

Da...lemnul sângerează. Pentru că ştie. Ştie ce şi de ce crestează Diana pe răboj. Sângerează albastru. Ca sângele ei. Aceasta-i crestătura patruzeci. Câte una pentru fiecare an de viaţă, de zbor şi nădejde printre iluzii, dar şi printre mizerabili, hahalere şi libidinoşi. Printre goi, aroganţi şi impostori. Printre cei care confundă zgomotul cu muzica. Printre "profesioniştii" şi "experţii" balamucului cu decibeli şi maimuţe boss/umflate, reciclate şi sule/menite î ...

Şi dacă asta-i dreaptă,/ îmi dă real?...aiurea!... deşteptul de acolo nu-i eu.../ şi nu mă ştie, nu crede-n des/frânarea/ luminii, n-îndoirea-i... stângaciul de aicea/ nu-i el...nici sine die   nu-i...n-are cum, fiindcă/ reflecţia maternă i-a pus perete-n cale,/ şi cred că din greşeală... nu cred c-a vrut să-şi vadă,/ aşa, anume, oul strâmbându-se n-această/ reflexie banală,   venind n-întâmpinarea/ unei scăpări extreme, aşa, ca-n dorul lelei,/ din pricini refra ...

Diana locuieşte la etajul opt, în Bucureşti. În al optulea cer...cum frumos gândeşte în apropierea omului din suflet, dar şi în perspectiva depărtării, în/depărtării...şi în dorinţa tacită de întrupare a unui punct de vedere, de atingere a celui de-al nouălea cer...de continuare a Marelui Zbor, cu orice preţ...chiar dacă soprana hipersensibilă primeşte din plin loviturile pe care un sistem ticăloşit i le aplică ("subtil") sufletului său! Un sistem ticăloşit până l ...