Aderarea maritimă și aeriană la Schengen a României, analizată de austrieci
Joi, 28 Decembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află la autorităţile austriece, care analizează documentul şi urmează să facă observaţii pe marginea acestuia, au precizat, joi, surse guvernamentale, citate de Agerpres. Conform acestora, nu există informaţii potrivit cărora partea austriacă ar urma să aibă obiecţii semnificative la acest proiect. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, pe 27 decembrie, că românii ...
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken s-a întâlnit miercuri, timp de două ore, cu preşedintele mexican Lopez Obrador, în încercarea de a dezamorsa criza noului aflux de migranţi la graniţă, subiectul unei dezbateri politice aprinse în Statele Unite, relatează AFP. Republicanii din Congres cer un acord privind imigraţia cu administraţia Joe Biden, în schimbul sprijinului lor pentru un nou pachet de ajutor pentru Ucraina. "Vom avea întâlniri periodice", a declarat secretarul ...
Viitorul an școlar, din 9 septembrie până pe 20 iunie
Joi, 28 Decembrie 2023 16:34 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Educaţiei a propus ca anul şcolar 2024-2025 să înceapă la 9 septembrie 2024 şi să se încheie la 20 iunie 2025, iar ordinul de ministru cu această structură se află în consultare publică. Vor fi 5 module, despărțite de 5 vacanțe, menționează Hotnews. Durata cursurilor va fi de 36 de săptămâni.
Proiectul mai prevede că, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe ...
România, absorbție de 93,2% pe fondurile de coeziune
Joi, 28 Decembrie 2023 15:31 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a ajuns la un grad de absorbție de 93,2% pe fondurile de coeziune din exercițiul financiar 2014-2020, susține ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 22,445 miliarde euro au fost rambursate României până la acest moment, iar procesul nu s-a încheiat, mai arată Câciu, România având solicitate sume spre rambursare de încă 1,5 miliarde de euro. "În materie de absorbție pe politica de coeziune, la începutul ...
SUA au anunţat deblocarea a 250 de milioane de dolari reprezentând ajutor militar pentru Ucraina, ultima tranşă disponibilă fără un nou vot în Congresul american, relatează AFP. Negocierile persistă încă între republicani şi democraţi cu privire la validarea pachetului de 61 miliarde de dolari cerut cu insistenţă de preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Liderii Senatului au remarcat deja că anul se va încheia fără aprobarea de noi f ...
Un gălățean și-a ucis soția în a treia zi de Crăciun. Dramă într-un apartament din Micro 20
Joi, 28 Decembrie 2023 16:11 | Publicat în Prima Pagina
Dramă cumplită în cea de-a treia zi de Crăciun, într-o familie din Galați, unde un bărbat și-a omorât soția, la finalul unei dispute conjugale, două fetițe rămânând orfane. Scenele teribile s-au desfășurat în după-amiaza zilei de Sf. Ștefan, într-un apartament de pe strada Furnaliștilor, în Micro 20. Locuința familiei s-a transformat în scena unei tragedii în momentul în care discuțiile aprinse din cauza geloziei bărbatului în vârstă de 35 de ani au degenerat în ...
Iată-ne ajunși cu doar câteva zile înainte de finalul lui 2023. Și nu putem închina paharul de șampanie la cumpăna dintre ani fără să facem bilanțul anului care tocmai își ia rămas-bun de la noi. Cu bune, cu rele, 2023 se termină! Aceste zile sunt marcate, așa cum ne-am obișnuit, de forfota specifică perioadei de sărbătoare. Și chiar dacă nu au planuri extravagante de Revelion, gospodinele dau zor să facă pregătiri. Deşi abia a trecut Crăciunul şi, în cele mai multe ...
Ziarul "Viața liberă", felicitat de CJ Galați pentru activitatea jurnalistică
Joi, 28 Decembrie 2023 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Ziarul "Viața liberă" a împlinit pe 22 decembrie nu mai puțin de 34 de ani de când, în zilele fierbinți ale Revoluției din 1989, a ajuns pentru prima dată în mâinile gălățenilor dornici de libertate și democrație.Printre cei care au ținut să-i felicite pe jurnaliștii care, de-a lungul timpului, au purtat "ștafeta" cotidianului "Viața liberă", s-a numărat și președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. Mesajul domniei sale, adresat în numele instituție ...
CAIAC-CANOE. Vâslașii de la CS Școlar Galați continuă pregătirile în sala de forță a clubului, sub îndrumarea antrenorilor Adina și Adrian Maftei. La pregătiri iau parte și componenții lotului național de juniori mari, adică Matei Ursachi, Dragoș Zimbilschi, Sebastian Codrescu și Ana Maria Chiroșcă, aceștia urmând să se prezinte la loturi pe 8 februarie. Altfel, toți sportivii secției au fost premiați de Moș Crăciun, care anul acesta a venit... pe Dunăre, nu la Cătu ...
Echipa gălățeană de baschet seniori CSM Galaţi are de jucat pentru ultima dată în 2023, acesta fiind ultimul eveniment sportiv oficial al anului din oraş. Astfel, vineri seară, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor "Dunărea", se întâlnesc CSM Galați şi CSM Corona Brașov, în faza I din Liga Națională de baschet masculin. Gălățenii urmăresc să câștige jocul, pentru a-și asigura o poziție cât mai bună pentru faza a doua a campionatului, în care ultimele opt echipe clas ...