Moto:
„dacă există un dumnezeu, nu poate fi decât femeie”
(Ioanid Romanescu)
(!) la început a fost Maria,
şi Maria legăna Universul pe picioare –
exact aşa cum vă imaginaţi dumneavoastră
îl legăna –
să crească frumos şi deştept şi mare,
şi Universul scâncea,
scâncea,
scâncea,
şi din ce în ce mai mult nu mai încăpea în Sine,
şi din ce în ce mai mult Maria se întrista,
fiindcă avea să rămână singură,
cu picioarele goale,
când acesta va pleca,
în Fine,
spre următorul Început definit Infinit,
dar spre aceeaşi Maria,
adicătelea spre acelaşi Cuvânt
din trei vocale şi două consoane fundamentale (!)
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Trei Vocale şi Două Consoane (învățătoarei Ecaterina Bălan, la despărțirea de Școală) Scris de Ion Zimbru

Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie: