Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou”
(!) în care capăt al secundei/ să cred că vei veni la timp?
ai fost în capătul acesta/ când eu eram în celălalt? –
am fost la începutul vieţii/ acestei clipe, şi scâncea,
poate pricep şi eu că are/ un capăt rece şi-unul cald (!)
(!) cel rece să fi fost acela?/ cel cald, atunci, când/cum va fi?
de ce scânceşte, oare?/ oare, dacă nu ştiu, ce pot să-i fac? –
se umple leagănul cu plânsu-i,/ n-am nici un cântec s-o descânt –
oare-o fi ultima, aceea,/ ne/cunoscută, fără leac (?)
(!) dacă a fost cel cald acela,/ cel rece când/cum va veni? –
am fost la naşterea-i, şi plânsu-i/ parcă-l ştiam de undeva –
sunt prea mărunt pentru această/ imensă clipă...şi, atunci,
de ce-am crezut şi cred şi-acuma/ că poate fi secunda mea (?)
(!) m-am plâns şi eu, cum şi secunda,/ că nu am vreme, că n-am timp,
că-i cald, că-i rece, că-i totuna/ dacă-i ceva ori altceva,
şi am fugit din ceas, din leagăn,/ şi am strigat din cest imens:
te rog să-mi spui în care capăt/ să te aştept, frumoasa mea (?!)
