Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou”
(!) îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără mine
cum am lăsat atâtea clipe/ praf şi cu inima la gât -
s-au bucurat când au văzut/ cum se înalţă din stamine
şi din pistiluri aşteptare/ de timp frumos, de timp urât (!)
(!) ea nu ştia, eu nu ştiam/ cum face inima la vale,
cum face inima când pierde/ din sângerosul ei câştig -
ne-am dus pe dealuri să aflăm,/ din orizonturi catedrale,
cum ne numim Singurătate,/ cum suntem totul şi nimic (!)
(!) era să uit ce vreau să spun:/ eu te salut, Singurătate,
îţi las ce ţi-a plăcut la mine:/ mult şi puţin, aşa, frumos -
mă duc într-un trecut încet,/ cu flori şi frunze crenelate,
mă duc să caut alte clipe/ de Jos în Sus, de Sus în Jos (!)
