MIRELE MIRESEI MOLDAVE (poesis tango)

MIRELE MIRESEI MOLDAVE (poesis tango)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

(!) chiar dacă nu-s dincolo, acum, aşa, atunci,
Încerc, aici, dincoace, să strig, să fiu prezent:
de ce n-ajungi, moldavo, cu zecele porunci,
să-mi iei din timp ne/spaţiul ne/tot, pulverulent (?)

(!) de ce nu vii, mireaso, din pulbere şi praf,
să-ţi dăruiesc octava, şi tu s-o zici cântând,
să-mi iei timpul din spaţiu, şi să mă faci moldav,
şi să te fac moldavă în cer şi în pământ (?)

(!) de ce nu treci, moldavo, dacă nu poţi să vii,
măcar aşa, cum păsări îmi trec încet prin gând
şi-mi spun că sunt moldavul de toţi, de morţi şi vii,
şi să mai stau oleacă, mireaso, pe cuvânt (?)

(!) sunt mirele miresei moldave - pot să fiu
cărarea, drumul, calea cu greieri şi cu praf,
să calci, să zbori pe mine, acolo, nu-i târziu
în spaţiul şi în timpul cu suflet lung, moldav (!)
NEC PLUS ULTRA, Colecție
Divina Tragedia, Colecție

Citit 3663 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 13:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.