Iată, văd o vacă verde/ într-o iarbă foarte verde,
şi-un viţel la fel de verde…/ şi-o femeie numai verde
cum le-ndeamnă şi le paşte…/ (într-o margine de Paşte,
ori de Paşti, dacă-i mai bine)…/ frunză verde mărăcine,
că şi ăsta-i bun de lapte…/ iar viţelu-i bun de fapte:
stă la pândă şi dă iamă/ chiar în ugerul de mamă…
mamă verde, mamă verde,/ roagă-te să (n)-ai ce pierde,
roagă-te de Suflet mare/ chiar în Săptămâna Mare!
Iată, văd în zarea verde/ curcubeul cel mai verde,
cel pe care-odinioară…/ (când ne-am întâlnit afară)…
l-am vopsit întâia dată…/ şi erai un drac de fată…
iar acum tu eşti femeia/ ca suveica…(sau scânteia)…
care paşte toată vaca…/ (să nu sufere, săraca!)…
eşti femeia care ştie:/ frunză verde veşnicie
dacă nu-i, nimic nu este/ nici aici, nici în poveste…
roagă-te, femeie verde…/ roagă-te să (n)-ai ce pierde!
FEMEIA VERDE (verde cvasibulevardier) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
