ea râvneşte urmele pe care
le-a lăsat lumina...eu nu las
urme pe cenuşi întâmplătoare...
gheaţa se înalţă pas cu pas
şi vreodată nu se ştie dacă
domnul va mai da să ne-ntâlnim...
căci e prea pustie lumea largă...
vântul bate dinspre ţintirim
am de ispăşit nouă păcate...
nesimţirea de a fi trăit
râs de sfinx cu lacrimi îngheţate
între plus şi minus infinit
are de trăit fără oprire
drumul lung al omului curat...
al miresei căutând un mire
veşnic şi departe de păcat
ceasurile tac...la revedere
în zadar ne-am zice...n-are cum
să mă ierte sfinxul...ochiu-i cere
gheaţa lui să nu se facă scrum
cele bune...omule...îmi spune...
cele sfinte...omule...răspund...
ea se duce înspre soare-apune...
eu...spre miezul nordului fecund
Departe de păcat (despre doi) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
