Doamna de la etajul cinci făr-un sfert (şi pisica Penelopei)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moto: "Dumnezeu ne-a dat aripi,
            dar femeile ni le-au transformat în evantaie"
                                          (Vasile Sevastre Ghican)

Mâţa asta mănâncă iarbă frumos
şi se uită la mine cum vin încoace
şi cum sunt aproape gata să mă pierd
pe sub ochii doamnei cu bigudiuri,
care fumează la etajul cinci făr-un sfert!

Mâţa asta mă cunoaşte de undeva,
dar se face că nu-şi mai aduce aminte...
când am fost s-o invit la ultimul concert,
într-o seară, pe doamna cu bigudiuri,
care fumează la etajul cinci făr-un sfert!

Doamna asta fumează foarte frumos
şi se uită la mine cum plec încolo
şi cum nu pot să nu plâng încet-încet,
sub ochii mâţei care era, şi ea, atunci,
cu doamna de la etajul cinci făr-un sfert!

Şi tot vin încoace, şi tot plec încolo,
şi tot lăcrămez... şi mă cert, şi mă cert
fiindcă (nu) am fost în stare, demult...
însă nici doamna nu-şi mai aminteşte,
şi nici mâţa de la etajul cinci făr-un sfert!

Citit 9358 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2013 12:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.