Nişte biserică plângând (aproape gata)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moto: "Când turma-i de mărimea unui popor,
             trebuie un baci ales de Dumnezeu"
                                (Vasule Sevastre Ghican)
 
Bună dimineaţa, domnişoară biserică
plecată încolo şi încoace, devreme...
nu ţi-i teamă cu mâinile goale,
pe drumurile acestea doldora de anateme?
 
Bună ziua, doamnă biserică
ostenită pe marginea drumului şi aproape
să dai ort barcagiului...
nu ţi-i teamă de cele cinci veşnice ape?
 
Bună seara, bătrână biserică
hodorogită de atâta mers prin singurătate...
nu ţi-i teamă că totu-i gata,
că se aude luntrea purtătoare de păcate?
 
Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara,
oameni de cruce şi de cuvânt...
n-aţi văzut, pe drumuri, singură,
încolo şi încoace, nişte biserică plângând?

Citit 9617 ori Ultima modificare Duminică, 10 Noiembrie 2013 15:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.