Bună dimineaţa, Vreme de Strigare
la nălţimea celui care doarme sus:
scoală-te, jupâne, seceta-i cât ţara
şi se prăbuşeşte totul spre apus...
totul se usucă: păsările, lupii,
caii, câinii, dorul, doina, 2PieR...
fierbe nemurirea, sufletul din apă,
moartea căprioarei râde până-n cer!
Scoală-te, jupâne...umblă şi dă cale
celui de pe urmă salvator potop,
fulgeră şi tună...e aşa de tare
lutul, că n-am unde nici să mă îngrop,
nici să-mi fac fântână lungă şi înaltă
până la-nceputul apei nu mai pot...
hai, întinde mâna cu minuni încoace
dacă vrei, bătrâne, să nu mor de tot!
Vreme de Strigare (cod întunecat) Scris de Ion Zimbru

Mai multe din această categorie: