Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea de Joi!...
cică umbra depărtării/ vine înapoi,
umbra tocmai de atuncea,/ umbra ce-a rămas
împietrită pe cărarea/ primului meu pas
înspre gara unde vine/ trenul şi mă ia
într-o lume fără umbră,/ care nu-i a mea,
care n-are nici o noimă/ şi nici cap-compas,
n-are nici un hai-încoace,/ n-are nici un haz!
Şi aştept, aştept să vină.../ dar nu văd nimic!...
dacă nu găseşte drumul?/ dacă i-o fi frig
şi nu are ce să-mbrace,/ n-are încălţări?
dacă nu mai trece umbra/ trenului prin gări?
de atâta timp şi vreme,/ dacă s-o fi stins?...
Gata, gata, plec la umbra/ mea, ca un învins!...
chiar acum i-aud chemarea/ tocmai înapoi...
gata, vii şi tu cu mine,/ doamna mea de Joi?
Elegie la doamna de Joi (bulevardier de câmp) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
