Dacă pot să mai stau, mă grăbesc să nu plec
unde nu-s ce mai sunt, unde sunt celălalt,
unde nu-i nici măcar multpreatristul nimic,
să (nu)-mi ţină de frig, să (nu)-mi ţină de cald!
Mă grăbesc să aştept şi s-aud şi să văd
pasul tău genuin în/spre marginea mea,
în/spre colţul meu vechi, cu paingi talentaţi,
cu icoană de lemn şi lumină de stea!
Şi mă uit şi mă uit...şi ascult şi ascult...
nu se vede nimic...nu s-aude nimic...
poate-s orb, poate-s surd...poate nu m-ai uitat
ca pe-o frunză, de mult, ofilită-ntr-un plic!
Încă ştiu să mai spun: doamnă floare-de-colţ,
încă sunt ce mai sunt, încă nu-s celălalt...
dacă pot să nu plec, mă grăbesc să mai stau
lângă sufletul tău luminos şi înalt!
Dacă pot să mai stau (poem de grabă) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
