Eu sunt...eu sunt primul născut în eden!...
nu-i nenea acela...nu-i tanti aceea!...
Apoi, totdeauna am fost cel dintâi:
sămânţa, urâtul, frumosul, scânteia...!
Nici unul din voi n-ar fi fost, fără eu!...
vă rog...ascultaţi ce vă zic: fiecare
mi-i sclav în vecie şi veşnic dator...
la mine aveţi de plătit cu-nchinare!
Doar mie mi-aveţi de nălţat (până când
soseşte iertarea) şi imnuri şi ode
şi alte des/cântece...toate, în cor:
şi cefalopode, şi gasteropode!
Şi sunt peste tot, pentru toţi...şi-s destul,
încât să nu sufere nimeni de mine,
să nu ţipe nimenea cum că nu am
(în rostul divin) nici un fel de ruşine!
Vedeţi şi-auziţi: rostuire şi rost
de la mine la voi, de la unul la altul!...
Eu sunt...eu sunt primul născut în eden...
şi-acuma tot eu sunt întâiul: PĂCATUL!
Destul (?!) (mic...tratat de iertare) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
