M-a bântuit iluzia că timpul trece ca o bicicletă, ca o basculantă, ca un proiectil! M-a obsedat gândul că distrugerea tuturor Instrumentelor de măsurare a timpului ar produce o linişte instantanee, o linişte fără viteză, fără devreme, fără târziu! M-a cotropit ideea că iubirea-i pură şi adevărată numai în perspectiva…
A uitat să plece cucul/...stă-n salcâm şi se usucă, şi-i tot cade câte-o pană,/ şi-i tot cade câte-un plâns, nu-i dă nimenea nici samă,/ nu-i dă nimenea nici cucă să-i aline suferinţa/ (perspectiva) cu-ntr-adins! Mi se face-aşa o teamă/ şi o milă mi se face: dacă pică şi se sparge?/...nu-i…
Era târziu şi toamnă când a venit Maria... o văd...(până la steauă!)...superbolă şi rece, aduce crizanteme şi caută-nspre geamuri încetul şi-ncetarea în toi fără de lege! S-apropie de poartă şi trece prin răpciune ca pasărea-nnorată şi gata de plecare, s-apropie de mine şi nici măcar nu-ntreabă cum stau legat (aiurea!)…
Hai să murim, frumoaso, într-o barcă, să ne dezlege vântul de la ţărm, să li se pară păsărilor mării că doi bolnavi de disperare dorm şi se visează-n largul fără capăt, cu mult adânc tăcut şi fără fund, plin cu istorii scumpe în corăbii pe care-am vrut, demult, să te…
După ce am văzut-o cum trece dincoace (înspre Otilia Alecu, La mulţi ani!)
Scris de Ion Zimbru Luni, 29 Septembrie 2014
Înainte de a o vedea cum trece "dincoace", am crezut că este pasăre dinspre nepăsare zburând, spre păsare zburând şi spre "totdeauna", din margine în margine şi din oricând în oricând, până când se sfârşeşte minciuna celui "dincolo" din închipuire, din părere şi din gând... numai şi numai din acestea…
Sărutul din urmă (în memoria lui Ionel Negoescu, odihnească-se în pace!)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 27 Septembrie 2014
Ce somn!... ce minune scoboară din vis/ şi-mi bate la poartă!... şi dorm... şi mă-ntreb: oare cine-a închis/ şi cine mă iartă de cele păcate mai mari şi mai mici/ şi multe şi dese, cam câte au fost şi s-au dus de aici/ atâtea mirese? Mă duc să-i deschid şi…
Cică a fost o dată ca nici o dată o mirare de animal/zimbru trimis pe pământ să sfinţească pentru totdeauna isprava deşertăciunii şi poezia morilor de vânt! Cică nu l-a trimis cel de sus ori cel de jos pe aceste tărâmuri pline de dor şi de rod... şi cică-i trimisul…
Pot crede (oricând!) că mă duc înapoi să caut şotronul uitat în ţărână... S-apropie timpul, s-aude cum cad secundele ultime-n zero şi-ngână în toiul seminţelor scâncete noi şi-un alt început de plecare-nainte, extaz şi-agonie, senin şi-nnorat, cuvânt in/egal printre alte cuvinte!... Acolo-s, şi singur... şi caut pe drum desenul acela…
Şi o pândesc (de-o viaţă) prin tufănele... vine în fiecare toamnă, dar nu m-aude 'n-of...!... E reaua-haimanaua mea steauă fără nume, o văd cum stă-n mişcare, cum stă într-un pantof! Mă laud înspre ceruri: sunt Alfa şi Omega...!... (dar nu mă bagă-n samă, sunt ocolit şi praf)...!... Când i-am găsit…
Ion la Bucureşti (parodie în stil ionic, după "Amintire cu Ion", de Adrian Păunescu)
Scris de Ion Zimbru Marți, 23 Septembrie 2014
Moto: "Iar câinele, prieten bun cu Luna,/ ham-ham... păzeşte fluierul de os.../ Tot mai bătrân, Ion sapă (întruna)/ fântâni adânci, cu gurile în jos!// Să aibă apă cine-o fi să vină/ în urma lui, pe singurul pogon.../ E vinovat şi n-are nici o vină/... Ion (în sat) e poreclit Ion!//"…
Scriu şi desenez (pe)-o doamnă gri, o recit, o-nvăţ...şi ea mi-arată zâmbetul/uitarea lui da Vinci, ca o notă [si(n)gură] de plată! Vine domnul meu învăţător cu creionul roşu...şi se miră... N-am nici o greşeală...şi îmi dă nota zece veşnic...şi o liră! Ce răsplată am...şi ce uşor (de la domnul meu…
Nimic mai fără seamăn nu ştiu a fi trăit la flacără de lună, la fulger de chibrit, la gândul şi la visul că vii să te sărut, că noaptea n-are capăt şi n-are început! A fost ca niciodată, a fost foarte frumos, a fost până la sânge, a fost până…
O să apară trenul, odată şi odată... mă simt ca o traversă de vreme putrezind, păstrez ca pe un idol iluzia ferată şi-i cumpăr flori de toamnă, de colţ, de oare când! Visez că dorm pe linii, tresar când trec marfare, mi-i teamă că macazul va rugini de plâns şi…
Dezlegare la verde (portret bulevardier în gutui bemol major)
Scris de Ion Zimbru Joi, 18 Septembrie 2014
Ce frumoasă şi deşteaptă/ e femeia verde!... (n)-o iubesc, şi (n)-am ce-i face,/ şi (nu) am ce pierde! Stau la pândă în gutuiul/ de la geamul care mi-o arată cum se-mbracă/ şi cum pleacă...Oare unde pleacă? de ce pleacă?/...Eu nu pot a crede că se duce să mă-nşele...Amintiri concrete despre…
Bună-bună dimineaţa/ fie-ţi, doamna mea... cum atunci, demult, acolo,/ blândă, la cişmea, când lăsai (n-oglinda teicii)/ ochii să te vadă foaie verde frunză verde/ şi nenumărată, când lăsai încet căpruiul/ cel frumos în apă şi se clătina-n clătire,/ gata să înceapă încă o înfăşurare/ şi-o desfăşurare de lumină şi de…
Moto: "Două inimi când se-mbină,/când confund pe tu cu eu,/ e lumină din lumină,/ dumnezeu din dumnezeu!" (Mihai Eminescu) Fii foarte-atentă: n-are nici o pată, e pură, simplă, umblă prin livezi, face frumos şi verde, nu s-aude, vine şi pleacă, însă nici n-o vezi! Nu ştii când vine şi nu…
Sunt chiar în capăt şi aştept (cu Petru Sandu, cel mai straşnic cititor, La mulţi ani!)
Scris de Ion Zimbru Luni, 15 Septembrie 2014
Sunt chiar în capăt şi aştept/ să-nceapă încă o sosire cu ochiul stâng în ochiul drept,/ pe-o rază lungă şi subţire, cu ochiul drept în ochiul stâng,/ pe-o rază sfântă şi-nţeleaptă, c-un ochi înalt şi-un ochi adânc,/ din viaţă stângă-n viaţă dreaptă... din când în când, să afle ce-i/ unde…
De mirare ş-admirare,/ şi de miră, şi de mire: Doi în Unu... (doar o dată,/ dintr-o dată)... să se mire... două puncte definite/ infinit: un punct ş-o punctă, cercuire-n veci şi-n taină/... (şi înălţătoare nuntă)... dincolo de plus şi minus:/ flaut (şi descânt) la harpă, un punct negru-n tremurare,/ în…
Eu nu mă joc de-a tine, nici cu tine... şi numai tu, frumoasa mea, te joci: n-ai suflet, n-ai cuvânt, eşti maculată, mă-nşeli cu sfinţi, cu fanţi, cu mormoloci, mă faci de râs în târg... indiferentă, treci ca o proastă pe sub geamuri, treci, nu stai cu mine nici măcar…
Execuţie fără sfârşit (despre candoarea călăului cumplit)
Scris de Ion Zimbru Joi, 11 Septembrie 2014
Sunt condamnat... căruţa este gata să-mi ia ultima clipă şi s-o ducă lângă butuc... mulţimea delirează... numai călăul plânge pe sub glugă! Sunt vinovat... şi merit condamnarea, dar nu regret nimic... nu-mi pare rău, ştiu c-o să vină Mama să mă nască din îndurarea altui Dumnezeu! Călăul ia securea, o…
Bună dimineaţa umblă prin livadă şi-mi alungă somnul ultimului vis, şi mă ocărăşte, şi mă dă afară, şi culege mărul... mărul interzis! Multe mere roşii, foarte multe mere ia... şi lasă pomul singur, trist, puţin, şi le tăinuieşte azi, după amiază, după cum dă samă şarpele divin! Vine bună ziua,…
Mă duc pe apa sâmbetei... la vale?! mă duc pe apa sâmbetei... la deal?!... (minciuni şi baliverne sacrosancte, mire castrat la nuntă, triumfal)! Principii sfinte?... ode imbecile, palavre fonfăite de bigoţi, draci verzi pe ziduri, tartori prin altare, trântori cu mintea-n pungă şi-n chiloţi! Zece porunci?... scorneli puse pe tablă…
Bună fie-ţi dimineaţa/ cestei zile de Răpciune frământat de păsări scurte,/ frământat de păsări lungi... zic: drum bun!... zic: va să-mi fie/ dor, mirărilor cu pene!... Scot scrisorile din cufăr/ şi citesc despre Atunci, când strigam peste trei dealuri,/ printre negură şi fum: vino, s-au aprins gutuii...!/... ş-auzeam: da, vin…
Începe bună seara-n livada cu iubire, cu dulcele/amarul aromei din gutui, cu gândul că la iarnă s-aude primăvara cum suie înc-o toamnă în pomii nimănui! Începe să coboare tristeţea printre ramuri muiate în adâncul tăcerii rogvaiv, aşa, ca-ntr-o cerneală de unde aşteptarea ia scrisuri de adio, ca dintr-un apocrif! Încep…
