Moto: "Dumnezeu nu coboară decât în inimile părăsite" (Vasile Sevastre Ghican) !nişte paralele strâmbe/ vin să strâmbe paralele drepte şi tăiate-aiurea/ de-o secantă sprinteioară... şi pe marginile-acestei/ geometrii nesimţitoare stau cei sfinţi, cască, şi strigă,/ şi mănâncă răsărită!... !spaţiul? hop (şi el) cu pielea/ goală, gol pe dinăuntru,…
Moto: "Cea mai mare umilinţă este să fii strivit de propria ta greutate" (Vasile Sevastre Ghican) Sunt gata nunţile... sunt gata/ seminţele să-nceapă drumul spre început, spre explodare,/ spre naştere, spre tot ce-a fost să fie mugur, frunză... (verde).../ fruct, pândă, râvnă... (şi uscat)... să-i fie scut... (deşertăciunii).../…
Doamna de la etajul cinci făr-un sfert (şi pisica Penelopei)
Scris de Ion Zimbru Joi, 31 Octombrie 2013
Moto: "Dumnezeu ne-a dat aripi, dar femeile ni le-au transformat în evantaie" (Vasile Sevastre Ghican) Mâţa asta mănâncă iarbă frumos şi se uită la mine cum vin încoace şi cum sunt aproape gata să mă pierd pe sub ochii doamnei cu bigudiuri, care fumează la etajul cinci făr-un sfert! Mâţa…
Moto: "Toţi oamenii formidabili sunt plini de răni sufleteşti" (Vasile Sevastre Ghican) Îmi cad gutui pe lipsa mamei,/ îmi cad gutui pe lipsa ta şi-mi scriu pe brumă urme care/ poartă ceva spre altceva... poartă cu dragoste şi ură,/ întâmplător şi dinadins, cu lacrima şi umilinţa/ învingătorului învins, dar şi…
Moto: "Nu vreau să mor sătul, ci curat" (Vasile Sevastre Ghican) Şi tot mai văd, tot mai aud/ prezentul timpului trecut cum descompune lung şi lent/ trecutul timpului prezent... Şi ne-am suit şi-am predicat/ în centrul cer(c)ului uscat, şi ne-am rugat... şi am crezut/ că vine ploaia de la sud…
Moto: "Cele mai gustoase iluzii cresc în grădina vecinului" (Vasile Sevastre Ghican) Ştiu, vrei şi tu, dar nu se poate, n-am mai văzut aşa ceva, o am de mult, pe săturate... nu-ţi dau nimic din doamna mea! Foarte frumoasă, lângă mine, şede picior peste picior, poartă mătăsuri d-alea fine... dacă…
Făceam concurs de sărituri în râpă... (cine rămânea întreg, primea biscuiţi şi flori)... din când în când, auzeam strigătul mamei: ai să mori, făptaşule, ai să mori! Râpa era adâncă...şi foarte mulţi copii visau biscuiţi şi bomboane de lux... (unii şi alţii nu se mai duceau nici la şcoală şi…
Moto: "Ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuţitele, dar o să fie, totuşi, ca şi cum ai murit!" (Ileana Mălăncioiu) Uite, nenea vânătorul bate la poartă, bate dis-de-dimineaţă şi-mi spune: mergi cu mine în pădure, fiindcă vreau să-ţi dau nişte viaţă! Şi mergem, şi pândim printre copaci, ca…
Moto: "a trecut şi viaţa, a trecut şi moartea, a trecut şi minus, a trecut şi plus... nu mai vine trenul...(zice şefa gării)... şi închide gara, şi se duce-n sus" (anonim folk) Imaginea celui rămas în urmă e tare tristă... (cea mai tristă)... chiar dacă râde, chiar dacă tace, chiar…
Mâine am să-ţi scriu pe glezne despre ieri(ul) când beam de unde cântă broasca şi mâncam pământ, şi jucam şotron şi ţurcă...(lung şi mult jucam)... şi scriam (pe ţărnă) Mama, Dante şi Khayyam... şi scriam şi ala-bala-portocala...şi repetam la conjugare verbul "a iubi", repetam "La steaua...", "Corbul", "Moara cu noroc",…
Pe canapea - căldură...(şi lemnele în sobă ard fără mistuire şi cu scântei puţine)... s-aude samovarul, paingii stau de pază, miroase a sulfină, a pândă şi a tine! Pe casă-i tare brumă...se vede (pe lucarnă) tăcerea cum coboară, dar nu se ştie unde îşi caută culcuşul...(sunt singur, mi se pare…
Moto: „Sigur că nu? Sigur că da! Sigur că da? Sigur că nu!” (anonim folk) Murim pe pământ, murim în aer, murim în spitale, aprindem lumânări şi tămâie, ne rugăm (la cer) cu mâinile goale, cu sufletul plin de iluzii că, odată şi odată, va să vină Dumnezeu să ne…
Bună dimineaţa, doamna mea de Trifa!... zmeul mă întreabă oare ce mai faci (?)... noaptea, umple Luna (să nu umble goală)... ziua, duce vorbe blânde la săraci!... Vorbe de la tine... vorbele acele tot mereu aduse (dinspre-n jos) de vânt... ce le mai aşteaptă, lângă drum, sărmanii, să nu li…
Când lacrimile mamei se ridică la cer (dacă paradox nu e, nimic nu e!)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 18 Octombrie 2013
Este foarte limpede: totul e tulbure şi toate sunt cuprinse de ceaţă... Desigur, e o minciună paradoxală când mă trezesc viu, dimineaţă! Desigur, când ajung viu, seara, încep a scrâşni un paradox mincinos: e clar, nu am să pot afla niciodată de ce umblă negura numai pe jos! Pe sus,…
Cu gânduri vehemente prin secară, refuz ascunsul, mă dezleg de sine, încununez idei despre afară... dezamăgirea?... cred că-mi face bine!... Supremă, câte-o splendidă neghină îmi spune tot despre părerea noastră: dăm peste gard lumina para/fină şi dăm cu flit muşcata din fereastră! Ici-colo, câte-un mac fără simbrie se face alb…
De/scriu cerneala mea supra mizerii... (cerneala mea platonică şi castă)... sfinţită prin amarnice siberii: agheasmă chioară, lungă, rea, ne/fastă! Şi nu am timp, nici spaţiu şi nici vreme să mai aştept o altă călimară plină cu perle-n straşnice trireme... şi tu... (şi tu, sirena mea corsară)!... Mizerii?... vrei/nu vrei!... (nu…
Hai să căutăm...(prin ladă).../ rochii şi scrisori de-atunci... şi să auzim (în rochii)/ ce (!) mireasmă de sulfină, şi-n scrisori (ne/vinovate)/ ce (!) păcat care declină strigător tăcerea noastră/ cea de tot...spre/zece munci!... Ce adâncă-i amăgirea/ unui strigăt spre înalt când i-auzi (dezamăgirii)/ fâlfâitul mai aproape... mai aproape decât ştie/…
Pionul cel mai dur pe tabla lumii, respect regi şi regine din părţile amândouă ale acestui război pentru care mai merg şi pe jar, şi pe brumă, şi pe rouă! Pionul cel mai blând pe tabla lumii, scot regi din joc şi păcălesc regine, mă fac de râs şi…
chiar trebuie să înţelegi, chiar trebuie să fii atentă: încet-încet, mă sui în cărţi... încet-încet, mă fac legendă... nu las nimic în urma mea... (nici bucurii şi nici regrete)... doar adevărul că am fost simplu ion şi moromete, doar liniştea că am iubit şi mori de vânt nenumărate,…
Şi stai (frumoasă) după geam şi tot priveşti în depărtare... îmi pare că omar khayyam (şi nu numai omar îmi pare) ţi-a scris pe ochi cea mai senină şi cea mai simplă poezie din timpul care stă să vină, să-ţi dea ce nu mai pot eu (ţie) din spaţiul pus…
Când viaţa-i odihna cea repede-a morţii şi moartea-i cea umbră eternă a vieţii... ce taină mai caut prin spatele porţii? ce sper să mai aflu-n desimile ceţei? ce preţ să mai pun pe sfârşit, pe nirvană, când veci şi real este golul din cană? Bat cer şi pământ...oare cine deschide…
Aici nu-i "acolo", aici nu-i "atunci"... aici, cuvioşii mănâncă porunci, pe frunte-s păduchi şi pe capră-s mojici, balanţa-i de sanchi, ştiutu-i la ghici! Şi trupuri şi suflete-s prinse-n mezat, şi se dă ce nu e şi se ia ce nu-i dat... aici, descântarea-i bolnavă de gâlci, şi mintea şi noima-s…
Moto: "de plânsul cui ajung cariatide?!... pe ţeava puştii, gloanţele se sting, iar în cutii poştale ruginite, perfect se surpă ultimul paing" (anonim folk) În colţul cu paingi, singurătatea s-a sinucis prin spânzurare... (oooooooo, nici măcar singurătate nu mai am, nu mai are)! Uite-aşa atârnă cu limba scoasă la beţivii…
Stăm în centrul copilăriei, pe marginea drumului care duce unde nu am fost niciodată... (suntem şi mulţi, şi proşti, şi deştepţi, şi mărunţi, şi băieţi pişicheri, şi fete fără pată)... stăm şi (ne) căutăm noduri în papură, şi toţi avem (în palme, pe glezne şi pe frunţi) scrisori de dragoste…
