Ce taxe şi impozite locale se măresc în 2018

Ce taxe şi impozite locale se măresc în 2018
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Prin votul aleşilor locali, taxa de habitat, cota de impozitare pentru clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale deţinute de persoane fizice, dar şi chiriile pentru terenurile pe care se află garaje aparţinând persoanelor fizice şi juridice, au fost majorate din 2018.

„Consiliul local a votat majorarea cu 0,01 la sută a cotei de impozitare pentru clădirile rezidenţiale. Astfel, pentru un apartament cu două camere în zona A, cea mai scumpă zonă de impozitare a Galaţiului, majorarea cu 0,01 la sută ar însemna aproximativ 12 lei pe an în plus faţă de ceea ce s-a plătit anul trecut”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Potrivit edilului, în cazul clădirilor nerezidenţiale, cota de impozitare a fost majorată cu 0,3 la sută. Este vorba despre acele apartamente care sunt folosite ca birouri sau spaţii comerciale, dar ele figurează, în condominiu, ca locuinţe.

De ce vom plăti mai mult pentru curăţenie

Potrivit deciziei aleşilor locali, taxa specială de habitat (persoane fizice) a fost majorată de la 67 de lei de persoană pe an la 85 de lei de persoană pe an. Primarul Ionuţ Pucheanu a ţinut să spună că, şi cu această majorare, Galaţiul are una dintre cele mai mici taxe de habitat comparativ cu marile municipii din România. Şi că sunt mari probleme în colectarea sumelor: „Pretenţiile, pe bună dreptate, au crescut, angajaţii Ecosal sunt mult mai prezenţi pe străzi, evident că şi costurile sunt cu totul şi cu totul altele, iar ele nu se pot regăsi decât în această taxă de habitat. Din păcate, această taxă fiind plătită în urma unei declaraţii pe propria răspundere, în evidenţele Serviciului Taxe şi impozite Galaţi, din păcate, nu figurează aproximativ o sută de mii de gălăţeni. Nu-i de-ajuns că, la nivelul Galaţiului, aproximativ o sută de mii de gălăţeni nu-şi plătesc, dar imaginaţi-vă că în cazul celorlalţi 170-180.000 de gălăţeni, gradul de încasare a acestei taxe ajunge la 65 la sută în cel mai bun caz. Prin urmare, sumele pe care reuşim să le colectăm în momentul de faţă nu sunt nici pe departe acoperitoare pentru cheltuielile realizate cu colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului, ele ajungând, în momentul de faţă, pentru aproximativ patru, maxim cinci luni de zile în cuantumul încasărilor şi la valoarea actualei taxe de habitat. Toate aceste motive au dus la o majorare a acestei taxe”, a explicat edilul.

Potrivit acestuia, anul viitor se vor găsi soluţii de pentru mărirea bazei de impozitare. Asta înseamnă audit, controale, dar şi verificări la faţa locului, împreună cu asociaţiile de proprietari. Vizate sunt în special apartamentele care nu sunt declarate ca fiind închiriate, dar sunt locuite de persoane care nu plătesc nimic pentru serviciile de care beneficiază.

Garajul devine „lux”

Primarul s-a ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte taxarea suplimentară, din 2018, a posesorilor de garaje. Astfel, prin decizia aleşilor, pentru terenurile ocupate de garaje, chiria a crescut de la 0,8 lei pe metru pătrat la doi lei pe metru pătrat pe lună pentru persoane fizice. În cazul persoanelor juridice, chiria va fi de 3,25 lei pe metru pătrat pe lună. Pentru spaţiile cu destinaţia de garaje, chiria va fi de 3,10 lei pe metru pătrat pe lună pentru persoane fizice şi 4,90 de lei pe metru pătrat pe lună pentru persoane juridice.

„În analiza pe care am făcut-o chiriile pentru o astfel de construcţie nu au mai fost indexate din 2010! Plus că reprezintă o construcţie care nu e imperios necesară de a fi deţinută de către toţi cetăţenii. Şi atunci cine-şi doreşte cu atât mai mult o astfel de clădire, am considerat că este necesar să şi plătească ca atare”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

 

Citit 28263 ori Ultima modificare Luni, 25 Decembrie 2017 01:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.