ACORD pentru înfiinţarea uzinei de transportoare blindate

ACORD pentru înfiinţarea uzinei de transportoare blindate
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care Romarm şi Rheinmetall Landsysteme înfiinţează compania Romanian Military Vehicle Systems, care va fabrica transportorul blindat 8x8 ''Agilis'', se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.

Fiecare acţionar urmează să deţină 50 la sută din capitalul social al companiei nou înfiinţate, obiectivul acesteia constând în dezvoltarea, fabricarea şi dotarea armatei române cu transportorul blindat pentru trupe 8x8 ''Agilis''.

Autoritatea de Concurenţă aprobase anterior cererea celor două companii de derogare de la prevederile Legii Concurenţei, mai exact a permis înfiinţarea noii companii înainte de decizia Consiliului, având în vedere că riscul de a fi afectată concurenţa este redus. Conform Legii Concurenţei, o concentrare economică nu poate fi pusă în aplicare înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei. În cazuri excepţionale, Autoritatea de Concurenţă poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la această interdicţie, dacă solicitarea este motivată.

Romarm este implicată în această operaţiune prin intermediul filialei Uzina Automecanică Moreni (UAM). Aceasta are ca obiect principal de activitate fabricarea vehiculelor militare de luptă, însă în ultimii ani a desfăşurat exclusiv activităţi de prestări servicii de mentenanţă şi livrare de piese de schimb către Ministerul Apărării Naţionale, precum şi o serie de servicii de producţie industrială civilă, respectiv structuri metalice sudate.

Rheinmetall Landsysteme GmbH este o societate germană specializată în producţia de vehicule blindate şi servicii conexe, precum asistenţă logistică, furnizare piese de schimb, mentenanţă. Această companie face parte din grupul Rheinmetall, grup de tehnologie integrată activ în industria automotive, cea electronică şi cea a apărării.

Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

Citit 2931 ori Ultima modificare Vineri, 19 Ianuarie 2018 23:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.