Influenţă transparentă: „lobbyst de profesie”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul IMM-urilor a finalizat proiectul de lege privind activitatea de lobby şi a lansat documentul spre dezbatere publică.

Proiectul defineşte noţiunea „lobbyst de profesie”, respectiv persoana care, în calitate de angajat al unui client şi în schimbul unor compensaţii materiale sau de altă natură, prestează servicii care implică mai mult de o „o comunicare de tip lobby”, dar nu şi acea persoană ale cărei activităţi de lobby constituie mai puţin de 20 la sută din serviciile furnizate clientului său într-o perioadă de şase luni.

"Oricum mediul de afaceri influenţează deciziile de la nivelul structurilor administrative. Nu există om de afaceri care să nu fie interesat de o intervenţie asupra deciziilor autorităţilor. Aceste implicări trebuie să se facă transparent", a motivat această iniţiativă legislativă ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă.

Ca să nu apară „interferenţe” şi conflicte de interese, legea interzice desfăşurarea activităţii de lobby de către parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului, salariaţi din administraţia publică, agenţii sau regii de stat - directorii şi membrii din conducerea acestora - precum şi de către operatorii economici în cadrul cărora statul deţine o participaţie mai mare de 51 la sută, directorii şi membrii consiliului de administraţie al acestora.

Nici partidele politice şi persoanele din conducerea acestora nu pot face lobby.

Citit 1345 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.