Probleme pentru gălăţeni, la achitarea ratelor la bănci

Probleme pentru gălăţeni, la achitarea ratelor la bănci
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a scăzut, la nivel naţional, cu 1,12 la sută în februarie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 672.516, reiese din datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR).

Aceste persoane aveau restanţe în valoare de peste 7,24 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei şi euro, respectiv 3,12 miliarde în lei şi echivalentul a 2,92 miliarde lei în euro. În funcţie de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,21 miliarde lei.

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna februarie 2018, se cifrează la 4,985 miliarde de lei, în creştere cu 1,66 la sută faţă de suma raportată în ianuarie 2018, iar restanţele la creditele în valută au coborât cu 3,68 la sută, la 4,232 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR).

Credite restante la Galaţi

Strict la nivelul judeţului Galaţi, valoarea creditelor restante era, la sfârşitul lunii februarie, de 197,4 milioane de lei, în creştere cu 700.000 de lei faţă de luna precedentă. Această creştere destul de substanţială se înregistrează în condiţiile în care, pe tot parcursul anului trecut, valoarea creditelor restante a avut o tendinţă descrescătoare. În februarie 2017, de exemplu, valoarea creditelor restante era de 326,3 milioane de lei, cu 128,9 milioane de lei mai mare decât în aceeaşi perioadă de referinţă a acestui an. Pe categorii de credite, restanţele la împrumuturile în moneda naţională erau, la sfârşitul lunii februarie, de 125,1 milioane de lei, aproape la fel ca luna precedentă, dar cu 70 milioane de lei mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În cazul creditelor în valută, acestea aveau la sfârşitul luni februarie o valoare în echivalentul a 72,3 milioane de lei, faţă de 71,7 milioane în luna precedentă şi faţă de echivalentul a 131 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Valoarea totală a creditelor

Totalul creditelor în lei atingea, în februarie, la nivel naţional, 147,07 miliarde de lei (cu 0,39 la sută peste valoarea din luna precedentă), din care 61,69 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 81,47 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populaţie.

Creditele în valută totalizau 88,909 miliarde echivalent lei în februarie 2018 (cu 0,01 la sută mai mult faţă de ianuarie 2018), din care 44,81 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 41,17 miliarde de lei credite luate de populaţie.

Strict la nivelul judeţul Galaţi, la finele lunii februarie erau contractate credite de 3,58 miliarde de lei, din care 2,48 miliarde de lei erau creditele în moneda naţională, iar 1,09 miliarde de lei era valoarea creditelor contractate în valută.

În ceea ce priveşte distribuţia pe categorii de clienţi, în judeţul Galaţi, agenţii economici aveau contractate împrumuturi în valoare totală de 1,4 miliarde de lei, în timp ce valoarea creditelor angajate de populaţie era de aproape 2,17 miliarde de lei.

Citit 2784 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Aprilie 2018 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.