Creditele imobiliare cresc mai repede decât cele de consum

Creditele imobiliare cresc mai repede decât cele de consum
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din totalul celor peste 3,58 miliarde de lei contractate pe piaţa bancară gălăţeană, la sfârşitul lunii februarie, împrumuturile destinate populaţiei deţin majoritatea, cu un total de aproape 2,17 miliarde de lei, rezultă din datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR).

Pe marile categorii de credite, împrumuturile contractate la nivelul populaţiei au avut drept destinaţie fie consumul, fie achiziţiile imobiliare. Ca trend general, potrivit celui mai recent "Sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei", realizat de BNR, băncile au menţinut constante standardele de creditare în cazul împrumuturilor ipotecare şi le-au înăsprit marginal pe cele aferente creditelor de consum acordate populaţiei. Această orientare s-a impus în condiţiile în care sunt o serie de aspecte la care instituţiile financiare au început să se uite cu mai multă atenţie. Astfel, dacă în cazul creditelor imobiliare, factorii de influenţă s-au menţinut relativ constanţi, în cazul creditelor de consum, instituţiile de credit au indicat riscuri în creştere asociate bonităţii clienţilor şi aşteptările privind situaţia financiară a populaţiei.

Câţi bani au mers în consum

Strict pe cifre, la nivelul judeţului Galaţi, creditele de consum erau la sfârşitul lunii februarie de 984,1 milioane de lei, în scădere cu 4,6 milioane de lei faţă de luna precedentă şi cu 29,7 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, sunt o serie de diferenţe între creditele de consum în lei şi cele în valută. Astfel, creditele în moneda naţională, cu un total de 764,5 milioane de lei, la sfârşitul lunii februarie, deţin majoritatea în împrumuturile contractate de populaţie, chiar dacă s-au mai restrâns faţă de cele 767,7 milioane de lei înregistrate în luna precedentă. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creditele de consum în moneda naţională au crescut cu 67 milioane de lei.

În cazul creditelor de consum în valută, ele au avut o tendinţă generală de scădere. Mai exact, la sfârşitul lunii februarie aveau o valoare în echivalentul a 219,6 milioane de lei, faţă de 221 milioane de lei în luna precedentă şi 256,9 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cât s-a investit în imobiliare

În cazul creditelor imobiliare, acestea aveau, la sfârşitul lunii februarie, o valoare de 1,14 miliarde de lei, în creştere atât faţă de luna precedentă, cu 6,3 milioane de lei, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 106,9 milioane de lei. Pe de altă parte, şi în cazul acestor credite se observă evoluţii diferite, în funcţie de moneda în care au fost contractate împrumuturile. Creditele în moneda naţională erau la nivelul lunii februarie de 639,8 milioane de lei, în creştere cu 7,7 milioane de lei faţă de luna precedentă şi cu 153,5 milioane de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În cazul creditelor imobiliare în valută, acestea au înregistrat o scădere continuă. La sfârşitul lunii februarie, creditele imobiliare în valută aveau, la Galaţi, o valoare de 502,8 milioane de lei, în condiţiile în care în luna precedentă erau de 504,2 milioane de lei, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut aveau o valoare de 549,4 milioane de lei.

În perioada următoare, un element care va influenţa politica băncilor va deznodământul dezbaterilor în Parlament privind plafonarea dobânzilor la anumite categorii de credite. În cazul în care noile norme vor fi aprobate, este foarte posibilă o înăsprire a standardelor de creditare, atât la creditele imobiliare, cât şi la creditele de consum destinate populaţiei.

Citit 1080 ori Ultima modificare Marți, 10 Aprilie 2018 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.